SIMION MEHEDINŢI
Una dintre cele mai reprezentative figuri ştiinţifice şi culturale ale ţării, mare pedagog, Simion Mehedinţi s-a născut în Soveja (Putna), la 19 octombrie 1869. Spirit filozofic, format la şcoala lui Titu Maiorescu, a desfăşurat o vastă activitate culturală ca educator al maselor şi, cu deosebire al tineretului, prin scrierile şi numeroasele sale conferinţe ţinute în faţa studenţimii române din centrele universitare ale ţării.
Numit la 17 mai 1900 profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti la prima catedră de geografie înfiinţată în ţara noastră, Simion Mehedinţi a format în această calitate generaţiile de geografi mari ai ţării în frunte cu George Vâlsan, Constantin Brătescu, Vintilă Mihăilescu şi alţii.
A scris numeroase cărţi de pedagogie şi educaţie socială, având o admiraţie deosebită pentru Corneliu Zelea Codreanu (Căpitanul Mişcării Legionare) şi rolul său de educator al tineretului pe care îl considera drept “un Mesia al timpurilor noastre şi Dumnezeul drept al noii Românii de mâine…” (Casa Verde, Buc., Ianuarie 1937).
A colaborat la numeroase ziare şi reviste (mai ales Convorbiri literare pe care a condus-o mulţi ani): Cuvântul Studenţesc, Duminica poporului, Lamura, precum şi la cele de specialitate cu multe studii de geografie, metodologie geografică şi mai ales antropogeografie: Analele Academiei Române, Buletinul Societăţii Române de Geografie, Analele Dobrogei, Natura, Anuarul de Geografie şi Antropogeografie, Völkermagazin (Germania) şi altele.
Marginalizat după instaurarea comunismului (cea mai mare parte a studiilor sale fiind interzise de dictatură), s-a stins din viaţă în anul 1963.
OPERA (selecţii)
Die Kartographische Induktion (teză). Leipzig, 1900.
Etrogeneitatea celor patru sfere. Bucureşti, 1900.
Problemele geografiei contemporane ca ştiinţă despre Cosmos. Bucureşti, 1900.
Introducere în studiul geografiei. Bucureşti, 1904.
Die rumänische Steppe. Leipzig, 1904.
Către noua generaţie. Bucureşti, 1912.
Poporul. Bucureşti, 1913.
Primăvara literară. Bucureşti, 1914.
Omul politic. Bucureşti, 1915.
Şcoala poporului. Bucureşti, 1918.
Legea Eforiilor. Bucureşti, 1918.
Însuşirile omului de Stat. Bucureşti, 1919.
Altă creştere: Şcoala muncii. Bucureşti, 1919.
Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca şi uneltele sale (Discurs de recepţie la Academia Romana), Bucureşti, 1920.
Vechimea poporului român şi legătura cu elementele alogene. Bucureşti, 1924.
Titu Maiorescu. Bucureşti, 1925.
Şcoala română şi capitalul biologic al poporului român. Biblioteca eugenică şi biopolitică a ASTREI, Cluj, 1927.
Cadrul antropogeografic. Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul. Vol. I, 1918-1928, Bucureşti.
Terra (metodologie geografică). Opera de importanţă ştiinţifică mondială, aclamată de specialiştii mondiali în domeniu. Bucureşti, 1930.
Opere complete. Fundaţia pentru Literatură şi Artă, Bucureşti.
Geografia României. Bucureşti.
Geografia României pentru clasa a III-a. Bucureşti.
Aproprie-te de Iisus prin biserica noastră şi prin alegerea educatorilor. Bucureşti.
Quelque obsérvations sur l’évolution de la géographie en Roumanie. În La vie scientifique en Roumanie, Academia Română, tomul IV: Sciences pures I, pag. 329-371. Bucureşti, 1937.
Geografie şi geografi la începutul sec. XIX-lea. Editura SOCEC, Bucureşti, 144 pag.
Geografie şi geografi la începutul sec. XX – Însemnări cu privire la dezvoltarea ştiinţelor şi a învăţământului în România. Editura SOCEC, Bucureşti, 1938.
Trilogia ştiinţei. Cercetător – erudit – savant. În Memoriul Secţiei Istorice a Academiei. Tip. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1939, 110 pag.
Învăţătorul şi straja ţării. Editura CUGETAREA, Bucureşti, 276 pag.
Ce este Transilvania? Biblioteca Revistei Istorice Române, Bucureşti, 1940. (Traducere în limba engleză: What is Transilvanya? de Traian Golea, Editura Romanian Historical Studies, Miami Beach, Fl. 1986).
COLABORĂRI DIVERSE LA ZIARE ŞI REVISTE
Studii
Insula Şerpilor. În Buletinul S.R.R. de Geografie, Vol. XIV.
Locul geografiei între ştiinţe. În Buletinul S.R.R. de geografie, Vol. XV.
Obiectul şi definiţia geografiei. În Convorbiri literare, 1901.
Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei, istoriei şi a altor ştiinţe. În Anuarul de Geografie şi Antropogeografie, Vol. I, 1910.
Observări asupra Dobrogei. În Buletinul S.R.R. de Geografie, Vol. XXXVIII, 1919.
Premise etnografice în istoria românilor. În Analele Academiei Române, Bucureşti, 1922.
Dacia pontică şi Dacia carpatică. În Buletinul S.R.R. de Geografie, Vol. 47, Bucureşti, 1923.
Religia ca mijloc de caracterizare a unui popor. În Analele Academiei Române, Bucureşti, 1924.
Rumänische Volkskultur. În Völkermagazin, Berlin, 1924.
Direcţia Convorbirilor literare şi îndrumarea poporului român. În Convorbiri literare, Ianuarie-Aprilie 1927, Anul LIX.
Coordonate etnografice: civilizaţia şi cultura. În Memoriile Academiei Române, Bucureşti, 1930.
Moţa-Marin – Urmaşii lui Eminescu. În Cuvântul Studenţesc, Anul XII, Nr. 1-4, Ianuarie-Februarie 1937, Bucureşti.
Deliormanul, o verigă între Carpaţi şi ţărmul Mării Negre. În Analele Dobrogei, Anul XIV, Nr. 2, 1938.
Legăturile noastre cu Dunărea şi Marea. Conferinţa inaugurală a ciclului de prelegeri: Apele, Dunărea şi Marea Neagră ţinute la Liga Navală Română, Bucureşti, 1938.
Creştinismul Românesc. În Chemarea Vremii, 1940.