ANA MARIA MARIN

Medic, scriitor. S-a născut la Botoşani în anul 1910, într-o familie cu ascendenţă parţial evreiască, creştinată.

Studii de medicină la Bucureşti, începând cu anul 1928. Şefă de promoţie pe tot parcursul celor şase ani.

Se căsătoreşte cu Vasile Marin în anul 1933. În anul 1938 este internată la Mânăstirea Suzana împreună cu soţiile altor fruntaşi legionari.

Sub regimul Antonescu este condamnată la moarte şi apoi graţiată, iar în 1958 primeşte o pedeapsă administrativă de 3 ani, care i se prelungeşte apoi cu încă 3 ani.

După 1964 lucrează ca medic psihiatru. În anul 1975 se stabileşte în Elveţia, unde scrie poezii: Desţăraţii (în română şi franceză) şi memorialistică: Prin poarta ce strâmtă, Ţara de dincolo, Expiation, Povestea neamului românesc.

ZAHARIA MARINEASA

Fotografie din anul 1947

S-a născut în comuna bănăţeană Iablaniţa în anul 1921. Urmează Facultatea de Drept, pe care împrejurările nu-i permit să o termine.

Execută 21 de ani de închisoare sub regimul Antonescu şi sub cel comunist. Este liber doar doi ani, interval în care luptă cu arma în rezistenţa din Munţii Banatului, alături de Spiru Blănaru şi comandorul Doşmăneanu.

După 1989 susţine o intensă activitate editorială şi culturală.

Şi-a închinat întreaga viaţă Mişcării Legionare. S-a stins din viaţă la 29 iulie 1997 la Timişoara.

VASILE MARIN

Erou naţional, născut la 16/29 Ianuarie 1904 în oraşul Bucureşti dintr-o familie nevoiaşă. Şcoala primară în comuna Griviţa (Bucureşti), liceele Sf. Sava şi Gh. Şincai, Bucureşti. Urmează Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti fiind licenţiat în anul 1927. Fost secretar ministerial la Roma şi şef de cabinet la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (1928). În 1931, avocat al Ministerului de Industrie şi Comerţ. Doctor în Drept la Bucureşti (1932). În 1932 cunoaşte Mişcarea Legionară, demisionează din slujba pe care o ocupă şi se înscrie în Garda de Fier, care îi încredinţează conducerea organizaţiei de Bucureşti şi Ilfov a partidului Totul Pentru Ţară.

La 20 decembrie 1933, odată cu dizolvarea Gărzii de Fier, este arestat şi dus la Jilava împreună cu Ion Moţa şi Sterie Ciumetti.

Comandant legionar din 1935.

A lucrat în redacţia Cuvântul sub direcţia lui Nae Ionescu. Claritatea expunerii, precizia, informarea amplă, puterea de sinteză şi asimilarea profundă a ideilor naţionaliste şi creştine făcuseră din el, după afirmaţiile lui Nae Ionescu, „o autoritate a doctrinei legionare“.

Plecat să lupte pentru creştinătate în războiul din Spania (1936), moare pe front, ca un erou, la 13 Ianuarie 1937. Ororile săvârşite de comunişti în Spania l-au cutremurat: bisericile arse, altarele profanate şi preoţii ucişi cu miile.

A fondat şi condus revista Vestitorii apărută la Bucureşti împreună cu Gheorghe Ciorogariu (Anul I, Nr. 1, Martie 1936. Suprimată după numai patru numere de apariţie, revista a continuat să apară între 1952-1956 în Germania sub conducerea lui Victor Velescu şi mai apoi a lui Traian Golea).

Timbru comemorativ Moţa-Marin, la 25 de ani de la jertfa lor (1937, 13 ianuarie 1962)

OPERA:

Fascismul (teza de doctorat susţinută la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti in 1932);

Cuvinte pentru studenţi, Bucureşti, 1937;

Crez de generaţie, Tipografia “BUCOVINA”, Bucureşti, 1937;

Cuvinte către studenţi, Editura “SERVICIUL DE PROPAGANDà LEGIONARÔ, Bucureşti, 1940.

Despre autor: Ion Moţa şi Vasile Marin (25 de ani de la moarte). Editura “Carpaţii”, Madrid, 1963 (ediţie colectivă).

ION MĂRII

Legionar bănăţean. După război se refugiază în Argentina, apoi în Germania. Este considerat cel mai important editor de carte legionară din Europa, cu peste 100 de titluri în mai multe limbi de circulaţie largă.

GEORGE MANU

Doctor în fizică, profesor universitar. S-a născut la Bucureşti în anul 1903. Tatăl, Ioan G. Manu, consilier la Curtea de Casaţie; bunicul, general Gheorghe Manu, luptător în războiul de independenţă şi ministru în mai multe rânduri; mama, Elisabeta Cantacuzino, descendentă din Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti.

Studiază la Facultatea de Fizică din Bucureşti. Doctor în fizică nucleară la Paris, unde Marie Curie îi oferă conducere unei secţii importante din institut şi o catedră la Sorbona cu condiţia renunţării la cetăţenia română. Refuză şi se întoarce la Bucureşti, unde, între 1935-1944, funcţionează ca profesor la catedra de fizică nucleară a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Este considerat, alături de profesorul Horia Hulubei, unul dintre cei mai mari fizicieni atomişti ai ţării.

Cunoştinţe temeinice în domeniile: filosofie, teologie, drept, istorie şi literatură, de care au beneficiat colegii de detenţie de mai târziu.

Intră în Mişcarea Legionară în anul 1937, iar în 1943 este conducător interimar al acesteia. În 1945 face parte din comitetul de conducere al Mişcării Naţionale de Rezistenţă anticomunistă. Redactează documentul În spatele Cortinei de Fier, expediat şi tipărit în occident.

Arestat în 1948, este condamnat la muncă silnică pe viaţă. La proces declară: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut a fost pentru a distruge comunismul. Îmi pare rău că nu am reuşit!“

Este trimis să lucreze la minele de plumb de la Baia Sprie împreună cu alţi 60 de deţinuţi, ca măsură disciplinară în urma unei greve. Revine la Aiud în 1954, unde susţine prin alfabetul morse sute de conferinţe şi prelegeri multidisciplinare.

Refuză reeducarea începută la Aiud în 1958 de colonelul Crăciun, refuz pe care îl plăteşte cu viaţa. Fără tratament medical prealabil, este internat la infirmeria penitenciarului cu meningită TBC doar cu câteva ore înainte de a muri, în anul 1961. A fost considerat de toţi camarazii un om de cea mai înaltă rectitudine morală.

ION MÂNZATU (NELLO MANZATTI)

Compozitor. S-a născut în anul 1902 la Bucureşti. Autorul cunoscutei romanţe Frumoasa mea cu ochii verzi.

Autor al muzicii celor mai cunoscute cântece legionare: Sfântă tinereţe legionară, Imnul muncitorilor, Imnul Moţa-Marin, pe versurile lui Radu Gyr.

A făcut detenţie politică după care s-a expatriat.

A publicat în exil, la Madrid, antologia în mai multe ediţii a unor piese muzicale de mare popularitate.

MIHAIL MANOILESCU

Economist, profesor universitar, ministru. S-a născut la Tecuci în anul 1891. Şef de promoţie la Şcoala Politehnică din Bucureşti în anul 1915.

Director în Ministerul Industriei şi Comerţului în 1920. Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanţe în 1924, Ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor în 1930, Guvernator al Băncii Naţionale în 1931, Ministru al Industriei şi Comerţului în 1931. senator, preşedinte la Secţia Română a Camerei Internaţionale de Comerţ, Ministru de Externe în 1940.

Profesor de economie politică la Şcoala Politehnică din Bucureşti între 1931-1944, creator al Ligii Naţonal-Corporatiste, promotor al teoriei economice a corporatismului, colaborator la Cuvântul, Buna Vestire, fondator al revistei Lumea Nouă. Doctor Honoris Causa al multor instituţii de cultură din străinătate.

A fost membru al Senatului Legionar. Senator legionar din partea Partidului Totul pentru Ţară în anul 1937.

Deţinut politic din 1948 la Ocnele Mari şi Sighet, unde moare în anul 1950 datorită regimului de exterminare la care este supus. Familia află de moartea sa abia după 8 ani.

OPERA:

Problema despăgubirilor de război, 1919

Contribuţia culturii generale la formarea concepţiei tehnice, 1920

Politica statului în chestiunea refacerii industriale, 1920

Cum putem reînvia Leul aur, 1923

Organizarea financiară a economiei naţionale, 1924

La théorie du protectionisme industriel, Paris, 1929 (cu versiuni în italiană şi engleză)

Întoarcere la ogor, 1931

Echilibrul economic european, 1931

O activitate parlamentară cooperativistă, 1933

Gândirea europeană la Congresul de la Roma, 1933

Lupta ortodoxiei împotriva materialismului, 1933

România, stat cooperatist, 1933

Unitatea spirituală a Europei, 1933

Profesiunile libere în statul cooperatist, 1933

Secolul corporatismului, 1934

La situation économique de la Roumanie en 1929, 1940

Rostul şi destinul burgheziei româneşti, 1940

Dimensiuna slavă (în Lumea Nouă), 1941

N-am avut oameni de stat (în Lumea Nouă), 1941

Memorii, 1945 (publicate în 1993)

GRIGORE MANOILESCU

Ziarist şi publicist. S-a născut la Iaşi în anul 1898. Frate cu Mihail Manoilescu.

Director al ziarului Buna Vestire pe timpul guvernării naţional-legionare, până în toamna lui 1940, când a publicat articolul Fără Mănuşi care l-a iritat pe Antonescu.

Comandant legionar. Ministru al Presei şi Propagandei în Guvernul în Exil de la Viena, 1944-1945.

Director al Institutului Român de la Berlin, înfiinţat de Sextil Puşcariu în 1940 în perioada regimului legionar.

Reuşeşte să treacă Alpii în octombrie 1945 şi se refugiază în Italia, în condiţiile dramatice ale sfârşitului războiului. Se stabileşte la Roma.

Director al Institutului Român de la München, întemeiat în 1953.

Director al editurii Cartea pribegiei.

Se stinge din viaţă la Madrid.

OPERA:

Centrala termoelectrică Şorecani, 1932

Şomeri şi şomaj, 1933

Sindicalizarea generală a industriilor, 1932

Intégration de l’Europe Danubienne, 1968

Corneliu Zelea Codreanu, 20 de ani de la moarte (colaborator), 1958

ERNEST MAFTEI

Actor. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjeşti de lângă Bacău. Ca elev, începe să scrie versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi de la Şcoala Normală din Bacău.

La vârsta de 17 ani intră în Frăţia de Cruce de la Şcoala Normală, al cărei lider devine. Este închis în lagărul de la Vaslui în anul 1938, timp de cinci luni, pe timpul lui Armand Călinescu.

Între 1941-1945 studiază la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi.

Deţinut politic în închisorile Galaţi, Jilava şi Văcăreşti. Judecat de patru ori pentru apartenenţă la Mişcarea Legionară, este achitat de fiecare dată. După război este şomer, hăituit pentru tinereţea lui legionară. Joacă la Teatrul Poporului sub numele de Erma Valahul şi i se conferă Meritul Cultural clasa I, la care renunţă pentru a nu se deconspira.

VASILE MAILAT

Vasile Mailat, primul de sus

Avocat. Născut în anul 1907. Publicist, fost primar al sectorului II Bucureşti. După ianuarie 1941 emigrează în Germania. Organizator al legionarilor în perioada postbelică. Preşedinte al Frontului Libertăţii la congresele Asociaţiei Mondiale Anticomuniste cu sediul la München. A trăit până în anul 1987.