GHEORGHE G. LONGINESCU

Savant de prim rang, cărturar, cercetător, luptător naţionalist, al cărui nume a fost îngropat timp de 50 de ani de regimul comunist.

G. G. Longinescu, care s-a născut în anul 1869 în Focşani, într-o familie de negustori.

Clasele primare le face în oraşul natal, remarcându-se drept un elev eminent, după care pleacă la Iaşi cu recomandare, continuându-şi studiile la Liceului Naţional, moment în care face cunoştinţă cu acela care avea să-i fie cel mai apropiat prieten şi coleg de cercetare în viaţă (ajuns şi el savant mai târziu), Corneliu Şumuleanu. Aici este atras în mod special de studiul chimiei, dedicându-i-se cu toată pasiunea încă de la început.

Licenţa o obţine în anul 1892. În scurt timp, la 6 decembrie acelaşi an, pleacă la Berlin, însoţit de recomandările înalte ale dr-ului C. I. Istrati adresate ilustrului profesor Emil Fischer, unul dintre cei mai mari chimişti ai vremii, răsplătit mai apoi pentru meritele sale cu premiul Nobel. În laboratorul marelui chimist, G. G. Longinescu îşi începe lucrările cu analiza calitativă, urmate de cele ale analizei cantitative, volumetriei, electrochimiei şi analizelor de gaze. Examenul în 1896 îl trece cu brio, având menţiunea cea mai bună, obâinând titlul de Doctor în Filosofie, specialitatea Chimie. În august acelaşi an, G. G. Longinescu se reîntoarce în Bucureşti.

O lungă şi bogată activitate profesorală începe să se deruleze neîntrerupt timp de 42 de ani, din septembrie 1896 şi până în octombrie 1938: 10 ani de licee şi 35 la universitate, fiind omologat în numeroase ocazii şi răsplătit pentru meritele sale excepţionale. Director de Studii la Institutul Schweitz-Thierrin, director al Laboratorului de Chimie Anorganică timp de 32 de ani, membru de onoare al Academiei Române, sunt numai câteva din titlurile pe care G. G. Longinescu le-a deţinut de-a lungul activităţii sale.

Împreuna cu G. Ţiţeica, G. G. Longinescu fondează în anul 1905 revista Natura, purtând subtitlul de „revistă pentru răspândirea ştiinţei“, cea mai prodigioasă publicaţie ştiinţifică apărută în România, al cărei director va rămâne până la moarte.

A colaborat la multe reviste de specialitate, între care: Jurnalul de Chimie-Fizică (1905-1906), Buletinul Societăţii Ştiinţifice a Academiei Române, Societatea Româna de Ştiinţă, Buletinul de Chimie Pură Aplicată, Anuarul Universităţii din Iaşi şi multe altele, precum şi la diverse reviste străine din Franţa, Anglia, Italia, Germania, Statele Unite şi numeroase alte ţări (Zeit Anclyt, Chemie, Chemical Review etc).

G. G. Longinescu s-a impus în ştiinţa românească drept una dintre cele mai mari personalităţi, lucrând până în ultimul moment al vieţii sale, cu toată orbirea căpătată la finele lungilor săi ani de cercetare.

Crezul şi ataşamentul său lângă tânăra mişcare naţionalistă, manifestat pe faţă, i-a adus multe piedici şi nenoroc din partea camarilei regelui Carol al II-lea, odată cu instaurarea dictaturii regale în februarie 1938.

Cu toate presiunile şi ameninţările exercitate asupra lui, cu toata prigoana dezlănţuită împotriva Mişcării Legionare şi a aderenţilor ei, omul de caracter G. G. Longinescu nu a cedat. Cum el însuşi spunea fără teamă, într-o şedinţă a Academiei Române, în Iunie 1938: „Am fost om de luptă. Am lovit şi am fost lovit. Am luptat pentru părerile mele contra celor oficiale. Am fost lovit cum nu se aşteaptă nimeni… Şi totuşi nu am pierdut speranţa într-o judecată viitoare mai bună… Tuturor tălmăcitorilor Bibliei Regelui Carol II (dictaturii N.N.) le amintesc încă odată: sunt şi voi rămâne alături de mişcarea de tineret, singura de încredere pentru viitorul ţării. Las istoria să mă judece dacă greşesc, dar adevărul va fi de partea ei…“

S-a stins din viaţă la ora 10:30 seara, în Vinerea Mare a anului 1939.

Ultimul său gând creştinesc şi românesc a fost ca locuinţa lui din strada Sfinţii Apostoli în care a văzut lumina zilei să fie cedata pentru adăpostirea unei biblioteci publice, semn al preocupării sale permanente care l-a animat pentru viitor, pentru toate generaţiile, de a citi, cerceta şi învăţa. Astfel pleca şi el, după prietenul şi camaradul său Corneliu Şumuleanu, alt mare dascăl de generaţii trecut în lumea de dincolo a veşniciei puţin timp înainte.

G. G. Longinescu a făcut parte din generaţia de mari cărturari naţionalişti, alături de Ioan Găvănescul, N. Paulescu, Arthur Gorovei, C. Şumuleanu, A. Popovici, Pr. Ioan Moţa, A. C. Cuza, Cătuneanu şi mulţi alţii.

OPERA:

(sumar)

Cronici ştiinţifice. Vol. I-II (1922) III (1931).

Molecular Association, 1929.

L’Association molèculaire, son passé, son present, son avenir, 1930.

Über einige neuere Methoden, 1932.

La Radio-Bucureşti (15 conferinţe). Bucureşti, 1932.

Aerul lichid pe înţelesul tuturor. Bucureşti, 1933.

De vorbă cu strop de apă (Submarine, Torpile, Mine în Războiul cel Mare). Bucureşti, 1936.

Vrăjitorul din Menlo-Park (Edison). Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1936.

Ştiinţă şi Credinţă. Vol. I-IV. Tipografia Copuzeanu, Bucureşti, 1937.

Analiza calitativă.

Pomenirea doctorului C. I. Istrati (memorii). În revista Natura, 1938-1939 (fascicole).

ENZO LORETI

Gazetar de origine italiană, născut la 26 Martie 1908 în Roma. Simpatizant legionar. A colaborat la: Cuvântul, Sfarmă-Piatră, Gazzetta di Venezia, Seva-Secolo ş.a.

ŞTEFAN LOGIGAN

Inginer. S-a născut la Târgovişte în anul 1916. Intră în contact cu Frăţiile de Cruce la Liceul Aron Pumnul din Cernăuţi.

Din 1934 studiază la Facultatea de Mine şi Metalurgie din Bucureşti. Preia conducerea grupului legionar de aici în anul 1936.

După ianuarie 1941 se refugiază în Germania, unde este internat în lagărele de la Rostock şi Buchenwald.

După război se stabileşte în Austria şi devine inginer la Institutul Tehnic din Löben.

Publică în 1994, cu puţin înainte de moarte, o lucrare de 552 de pagini cu titlul Rumäniens Eiserne Garde – Ein Legionär errinert sich (Garda de Fier a României – un legionar se destăinuie). A lăsat prin testament 12.000 de dolari americani pentru azilul de bătrâni din Târgovişte.

TEOFIL LIANU

Poet iconarist, născut la 12 Decembrie 1908 în Capu-Câmpului de lângă Câmpulung, Bucovina. A fondat şi condus revistele Crai-Nou (apărută la Cernăuţi), Flanc şi Izvodiri (ultima în colaborare cu George Strătoiu şi Mihai Verbovschi), Pana literară (Rădăuţi), alături de Ionel Creţianu şi Filaret Ozar, şi a făcut parte din colegiul de redactare şi editare al Colecţiei Iconar cum şi a revistei Iconar, impunându-se drept unul dintre reprezentanţii cei mai străluciţi ai generaţiei iconariste-legionare alături de Mircea Streinul, Liviu Russu, Vasile Posteucă, E. Ar. Zaharia, Iulian Vesper, Gheorghe Antonovici ş.a.

A colaborat la numeroase reviste şi ziare, între care: Argonaut, Gândirea, Buna Vestire, Lanuri, Revista Fundaţiilor Regale, Dorinţa, Flux, Izvod, Junimea literară, Glasul Bucovinei, Cuget Moldovenesc şi altele.

OPERA:

Rod (versuri);

Stampe în lumină (versuri);

Cer valah (versuri). Colecţia Iconar, Cernăuţi, 1934;

Curcubeu peste ţară (versuri). Tipografia Bucovina, Bucureşti, 1937;

Poemele lui George Strătoiu (ediţie îngrijită în colaborare cu Ion 

Marţian).

DEMETRIUS LEONTIEŞ

S-a născut la Vama, Bucovina, la 1 septembrie 1917. A urmat liceul Dragoş Vodă din Câmpulung Moldovenesc, iar după absolvirea acestuia urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Cernăuţi. A debutat la revista Glasul Muntelui din Câmpulung Moldovenesc (1935- 1936), colaborând apoi la diferite reviste legionare apărute în Bucovina unde se remarcă prin versuri şi diverse note literare pline de acuitate. A condus societatea literară Mihai Eminescu din Câmpulung.

Intrat în Frăţiile de Cruce de timpuriu, Demetrius (Dumitru) Leontieş ia parte intens la luptele tineretului legionar duse în “oraşul de la miază-noapte”, care se mândrea de a fi capitala frumoasei provincii bucovinene, Cernăuţi. Arestarea Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu, în primăvara anului 1938, duce la numeroase proteste în ţara cărora li se alătură şi tânărul frate de cruce Demetrius Leontieş, participând la manifestaţiile de condamnare a regimului carlist şi ale practicilor sale abuzive. Este arestat de agenţii Siguranţei în acelaşi an şi rămâne în închisoare până în anul 1940, când este eliberat.

În timpul guvernării legionare, D. Leontieş face parte activă din “Gărzile Încazarmate” (unităţile de elită ale Mişcării Legionare), ca apoi, după lovitura de stat antonesciană, să fie silit împreună cu alţi legionari să se refugieze în Germania, în faţa valului de arestări pornite împotriva cămăşilor verzi. Este internat în lagărul de la Rostock şi apoi în lagărul de la Buchenwald împreună cu ceilalţi camarazi ai săi. După război îşi continuă studiile, şi îşi ia doctoratul în ştiinţele economice.

În exil colaborează intens la numeroase reviste şi ziare legionare. A organizat şi condus “Cercul de Studii Germano-Român” din Vaterstatten, Germania, aducând o contribuţie masivă la cunoaşterea realităţilor crude şi a metodelor inumane puse în practică de regimul comunist din ţară asupra populaţiei. Horia Sima despre D. Leontiaş: “Suferinţa celor de-acasă îi domina existenţa, îl ţinea într-o permanentă încordare şi îi mobiliza toate resursele sufletului pentru lupta eliberării. Dumitru Leontieş era un chinuit. Chinuit de tragedia neamului, ale cărui gemete i se implantau în inimă ca nişte pumnale…”

A murit într-un suspect accident de automobil la 5 August 1976 petrecut pe autostrada Nürnberg-Ingolstadt din Germania împreună cu preotul Vasile Zăpârţan, pe când se întorceau de la Zirndorf unde ajutaseră câţiva români recent refugiaţi din ţară.

München – Demetriu Leontieş la un parastas pentru pomenirea eroilor Moţa şi Marin

Dumitru Leontieş la Majadahonda, aducând salutul legionarilor din Germania

OPERA:

Opreşte timpul! – manuscris al tinereţii 1935-1938 (nepublicat);

Prin mlaştini şi furtuni (versuri), Editura “Dacia”, Rio de Janeiro, Brazilia, 1969;

La răscrucea neamului (poeme), Editura “La Răscruce”, Vaterstatten, Germania, 1974. Prefaţă semnată de Faust Brădescu; ilustraţiile: Ion Mirea şi Ellysei Russo.

MILE LEFTER

Mile Lefter, în centru, la Rostock în 1942

Avocat. S-a născut în anul 1901 în comuna Tudor Vladimirescu din judeţul Covurlui. Se numără printre studenţii bătuţi de prefectul de poliţie Manciu în celebrul caz din anul 1920 de la Iaşi.

Comandant legionar al Bunei Vestiri. Parlamentar legionar în 1937. După ianuarie 1941 se refugiază în Franţa (unde se preoţeşte), în Germania şi apoi în Argentina, unde trece în veşnicie în anul 1975.

SIMION LEFTER

Poet, creator al mai multor cântece legionare, printre care imnul legionarilor cãzuþi (Plânge printre ramuri luna). A murit în anul 1993.

CONSTANTIN JOJA

Arhitect. S-a născut în comuna Haliki din Tesalia (macedo-român). Urmează doi ani Facultatea de Filosofie, după care trece la Arhitectură.

Membru al grupului Luchian, care reuneşte intelectuali şi artişti legionari.

Obţine premiul I la concursul pentru construirea Catedralei din Oradea.

Este arestat în anul 1948 pentru uneltire împotriva regimului comunist şi suferă 5 ani de detenţie la Jilava, Aiud şi canal.

Din 1962 lucrează la Institutul de Istorie a Artei, unde formează şi conduce un colectiv care elaborează studii pentru restaurarea centrului istoric al Bucureştiului. În 1966 restaurează Hanul lui Manuc şi zona Curtea Veche.

Se stinge în viaţă la 23 aprilie 1991.

GHEORGHE LECHINŢAN

Jurist. S-a născut în anul 1913 în comuna Cucerdea din judeţul Mureş. Absolvent al Facultăţii de Drept din Cluj. Legionar din anul 1936. Decorat cu Coroana României pe front, unde îşi pierde braţul drept.

În 1948 este arestat în incinta Tribunalului Sibiu şi condamnat la 12 ani închisoare, pe care îi face la Aiud, Jilava, Galaţi, Periprava. A scris schiţe de penitenciar în volumul Table cerate.

GHEORGHE ISTRATE

Licenţiat al Academiei Comerciale, educator, scriitor. S-a născut în judeţul Vaslui. Comandant legionar, şef al Frăţiilor de Cruce. Autor al Îndreptarului Frăţiilor de Cruce (1935).

A fost asasinat la Râmnicu Sărat din ordinul lui Carol al II-lea, în noaptea de 21/22 septembrie 1939.