IOAN PETROVICI

Filozof, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. Fost Ministru al Instrucţiei. Născut în anul 1882 la Tecuci – decedat în anul 1972.

Debut în anul 1899 cu piesa de teatru O sărutare, mult apreciată de I. L. Caragiale (jucată în premieră la Teatrul Naţional din Bucureşti). Ca poet, debutează la Noua revistă română (director C. Rădulescu-Motru).

„Ca şi Titu Maiorescu – scria criticul literar Ovidiu Vuia în articolul omagial Personalitatea filosofului Ioan Petrovici apărut în ziarul Libertatea (New York), Anul VI, Nr. 55, Martie 1987, pag. 10 – Ioan Petrovici este un temperament olimpian, senin, om al ideilor clare, logician prin excelenţă… Raţionalismul lui Petrovici, depăşeşte în spirit kantian pozitivismul în părţile sale negative pregătitoare ale despotismului materialismului secolului al XX-lea… Aici dăm de nucleul original al gândirii lui când prin intermediul raţiunii, slujitoarea savantului, reuşeşte să depăşească pozitivismul strâmt materialist şi să-i opună existenţa şi măreţia spiritului. Astfel, în Religie şi Filosofie acordă justificare raţionala religiei socotită o metafizică practică. În Filosofia Naţionalismului arată foarte bine cum prin naţiune şi trecutul ei, spiritualizăm materia, cotropitorii naţiunii nu fac decât să materializeze spiritul, distrugând tradiţia şi credinţele unui neam… Deci ca Pârvan şi Rădulescu-Motru, Ioan Petrovici opune materialismului tăria spiritualismului, aşadar este un tip raţionalist spiritualist, fidel cuprins în aceste două noţiuni…“

A colaborat la numeroase reviste literare: Gândirea, Convorbiri literare, Sburătorul, Moftul român, Ovidiu, Vremea, Însemnări literare, Revista Fundaţiilor Regale ş.a.

După venirea comunismului la putere cu ajutorul armatei sovietice, este arestat şi condamnat la închisoare, petrecând 17 ani neîntrerupţi în temniţele comuniste rezervate elitei intelectuale româneşti.

OPERA:

(sumar)

O sărutare (teatru). Bucureşti, 1899.

Mihail Eminescu (studiu). În revista Cultura Română, Nr. 6-8, 1900.

Un colţ de viaţă. Bucureşti, 1902.

O problemă de filosofie (cu un cuvânt introductiv de Titu Maiorescu). Bucureşti, 1904.

Paralelismul psiho-fizic (teză). Bucureşti, 1905.

Cercetări filozofice. Iaşi, 1907.

Memoriu de titluri şi publicaţii, vol. I. Iaşi, 1907.

Teoria noţiunilor. Bucureşti, 1910.

Probleme de logică. Iaşi, 1911.

H. Poincaré ca filosof. Iaşi, 1911.

Noi cercetări filosofice. Iaşi, 1911.

Memoriu de titluri şi publicaţiuni, vol. II. Iaşi, 1911.

Amintiri universitare. Editura Alcaly & Co., Bucureşti (1920?).

Figuri dispărute. Editura Ancora, Biblioteca Universală Nr. 111-117, Bucureşti, 1924.

Introducere în Metafizică… Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1924.

Studii istorico-filosofice. Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1925.

Văzute şi trăite. Biblioteca Dimineaţa, Nr. 69, Bucureşti, 1926.

Raite prin ţară. Biblioteca Universala, Bucureşti, 1926.

Amintirile unui băiat de familie. Biblioteca Dimineaţa, Nr. 33, Bucureşti.

Pagini filozofice. Biblioteca Universala, Bucureşti.

Titu Maiorescu (1840-1917). Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 165 pag.

Schopenhauer. Editura Alcaly, Bucureşti, 260 pag.

Viaţa şi opera lui Kant. Bucureşti.

Peste hotare (note de călătorie). Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1926, 231 pag.

Felurite (Probleme şi Oameni, Evenimente. Note de drum). Editura literara a Casei Şcoalelor, Bucureşti.

Momente solemne (discursuri). Bucureşti, 1927.

Contribuţii la filosofia lui Eminescu. În Revista de filosofie, Iulie-Septembrie, 1930.

Politica culturii (în colaborare). Editura Institutul Social Român, Bucureşti, 1931.

Deasupra sbuciumului. Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1932, 220 pag.

Rotocoale de lumină. Bucureşti, 1934.

Din cronica filozofiei româneşti. Bucureşti, 1934.

Două mituri istorice: Siena şi Parma. În Revista Fundaţiilor Regale, Martie, 1937, pag. 461-542.

Impresii din Italia. Vol. I-II, Editura Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938, 586 pag.

Istoria filosofiei moderne (omagiu prof. Ioan Petrovici din partea Societăţii Române de Filosofie). Vol. I, 544 pag.; Vol. II, 564 pag.; Vol. III, 516 pag. Tipografia Tiparul Universitar, Bucureşti, 1938.

Un secol şi jumătate de la naşterea lui Schopenhauer. Tipografia Monitorul Oficial, Bucureşti.

Figuri dispărute. Editura Fundaţia pentru Literatură şi Arta R. C. II, Bucureşti, 194 pag.

Simţiri rostite (discursuri şi însemnări). Bucureşti, 1938.

Evocări de mari filosofi. Editura Alcaly, Bucureşti, 1939, 164 pag.

CONSTANTIN PETROVICESCU

General, doctor în drept. S-a născut la Târgu Jiu în anul 1883.

Comisar regal pe lângă corpul de armată de la Chişinău până în anul 1932, când este avansat general de brigadă şi consilier în Consiliul de război.

Cere achitarea lui Corneliu Codreanu şi a generalului Cantacuzino în procesul I.G. Duca. Aderă la principiile legionare în urma acestui proces. Este îndepărtat din Capitală şi trimis la Turnu Severin.

În 1936 participă ca invitat la Turnu Severin, la Congresul Studenţilor din Oltenia, Olt şi Timoc, unde are loc şi o defilare legionară. Ca urmare, este trecut în rezervă.

În 1937 face parte din Senatul Legionar.

Pe timpul guvernării legionare este ministru de interne.

După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 este condamnat la 25 de ani închisoare. După trei ani este eliberat şi i se fixează domiciliul obligatoriu la Sibiu. După 23 august 1944 i se oferă posibilitatea de a pleca din ţară, dar refuză.

Este arestat din nou de comunişti şi moare în detenţie la Aiud în anul 1949.

NICOLAE PETRAŞCU

Nicolae Petraşcu (dreapta) împreună cu Horia Sima şi Petre Ponta în Germania, 1939-1940

Profesor. S-a născut în anul 1907 la Sâmbăta de Sus în judeţul Făgăraş. Studii la Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj. Profesor de istorie, română şi franceză.

Aderă la Mişcarea Legionară din anul 1928. Şef legionar al judeţului Sibiu din anul 1935, numit de Corneliu Codreanu.

Reuşeşte în 1936, sub interdicţia guvernului şi urmărit de Siguranţă, să tipărească lucrarea Pentru Legionari a lui Corneliu Codreanu. Este numit comandant legionar.

La declanşarea represiunii antilegionare din 1938, reuşeşte să tipărească lucrarea Adevărul în procesul Căpitanului.

Colaborator apropiat al lui Horia Sima între 1938-1944, secretar general al Mişcării Legionare în anul 1940. În anii exilului legionar (1939-1940 şi 1941-1944) se află în Germania. În 1944 se întoarce în ţară pentru reactivarea Mişcării dar este capturat de comunişti. Încheie un pact între comunişti şi Legiune, care este respectat parţial de comunişti numai până 1948, când este declanşată o nouă prigoană şi este închis. Trece prin toate chinurile închisorilor comuniste până la eliberarea din 1964. Moare în condiţii suspecte în anul 1968.

A scris lucrarea Din viaţa legionară, apărută la Salzburg în 1952 şi reeditată la Bucureşti în anul 1995.

Cu familia, după 16 ani de închisoare sub comunişti

NELU PĂUNESCU

S-a născut la Câmpina în anul 1921. Urmează Facultatea de Drept din Bucureşti, dar nu o termină, fiind urmărit de Siguranţă.

În septembrie 1940 participă la acţiunea armată iniţiată în Braşov pentru înlăturarea lui Carol al II-lea. Pe timpul guvernării legionare participă la acţiunea Ajutorul Legionar.

După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941 este condamnat la moarte şi se refugiază în Bulgaria. După 23 august 1944 luptă în Armata Naţională, constituită de Horia Sima pentru a participa la ostilităţi de partea Germaniei până la sfârşitul războiului. Este luat prizonier de americani, dar evadează şi reuşeşte să ajungă în Tirol. Frecventează cursurile Facultăţii de Filosofie din Graz. În 1945 se întoarce în ţară.

Este arestat în mai 1948 şi trece prin tot infernul detenţiei comuniste: Piteşti, Gherla şi Aiud. Cea mai mare pare a detenţiei de 16 ani o petrece la Zarcă.

După eliberarea din 1964 urmează ªcoala Populară de Artă. Din anii ’70 prezintă lucrări de sculptură.

Se stinge din viaţă, măcinat de boală, în anul 1995.

ION PAVELESCU

Profesor, scriitor, doctor în filosofie. S-a născut la Bucureşti în anul 1880. Licenţiat în Litere, Drept, Filosofie şi Geografie.

Profesor şi director timp de trei decenii la liceul militar Mânăstirea Dealu.

Se alătură Mişcării Legionare din anul 1932.

Colaborator al revistei Floarea de foc. Dascăl de excepţie.

A trăit până în anul 1960.

DUMITRU PAULESCU

Profesor universitar, poet şi gazetar originar din Bucovina (înfăţişată în multe din versurile sale), Dumitru Paulescu a intrat de tânăr în rândurile Mişcării Legionare. Nevoit să se refugieze în Germania după lovitura lui Antonescu împotriva Legiunii de la 21-23 iIanuarie 1941, când o nouă prigoană este instaurată asupra legionarilor, este închis în lagărele de la Rostock, Dachau şi Buchenwald. După terminarea celui de-al doilea război mondial îşi găseşte adăpost temporar în Franţa, după care pleacă America de Sud stabilindu-se la începutul anilor ’50 în Brazilia.

Fondator şi editor al revistei Cetatea Luminii, Seria I. 1954-1957 şi Seria II. reapărută la 26 Aprilie 1981 şi în continuare, Dumitru Paulescu a fost în permanenţă în centrul tuturor iniţiativelor de luptă anticomunistă în cercurile româneşti din Brazilia. Fondator al prestigioasei instituţii culturale româneşti “BIBLIOTECA ROMÂNĂ SATUL” la 10 decembrie 1952 în oraşul Sao Paulo (actualmente cu sediul în capitala ţării, Brasilia), D. Paulescu a fost colaborator al multor publicaţii legionare din exil: Căminul, Înşir’te Mărgărite, Dacia, Carpaţii, Drum, Libertatea (New York) ş.a.

A scris: Pentru fraţii noştri fără mormânt (poeme). Editura autorului, Sao Paulo, Brazilia, 1971, 115 pag.

NICOLAE PĂUN

Avocat, scriitor. S-a născut la Buzău în anul 1921. Studiază Dreptul la Iaşi între 1931-1934. Intră în Mişcarea Legionară din timpul facultăţii. Comandant-ajutor din anul 1937, când este remarcat de Corneliu Codreanu.

În ianuarie 1937 editează la Buzău săptămânalul Buletinul Legionar; colaborează la România creştină din Chişinău şi la săptămânalul Ideea Naţională.

Este decorat pe ambele fronturi între 1941-1945. După terminarea războiului este eliminat din barou de regimul comunist.

În noiembrie 1948 este arestat, judecat şi condamnat la 15 ani de închisoare pe care-i execută la Aiud, minele de plumb de la Baia Sprie şi Cavnic.

Eliberat cu amnistia din 1964, se stabileşte în Braşov unde nu este acceptat decât la „munca de jos“. În 1984 este urmărit de securitate şi i se confiscă trei manuscrise pe care nu le-a mai recuperat.

În 1997 şi 1998 publică Muntele suferinţei şi Un soldat pe baricada idealului legionar.

Este membru al Partidului Pentru Patrie.

CONSTANTIN PAPANACE

Doctor în economie politică, publicist. S-a născut în comuna Veria din Pind, Macedonia în anul 1904. Studii la Salonic şi Bucureşti, cu specializarea în economie politică şi finanţe.

Îl cunoaşte pe Căpitan în iulie 1930 când, împreună cu un grup de tineri aromâni este închis la Văcăreşti. Militant înflăcărat pentru drepturile aromânilor, prigoniţi în Munţii Pindului şi izgoniţi din Dobrogea românească.

Căpetenie a tineretului legionar macedonean în perioada de puternică extindere a Gărzii de Fier, 1932-1933.

Fondator al ziarelor Graiul (1932), Bucium şi Armatolii (1933).

Deputat pe listele Partidului Totul Pentru Ţară în decembrie 1937.

În 1939, pe timpul exilului la Berlin, este membru al comandamentului grupului de acolo.

Se opune intenţiei lui Horia Sima de a pleca în ţară cu scopul răsturnării lui Carol al II-lea, moment în care apare conflictul cu viitorul Comandant al Mişcării Legionare.

După victoria legionară din 6 septembrie 1940, este chemat de Horia Sima la Bucureşti şi i se acordă postul de subsecretar de stat în ministerul Finanţelor.

Îl însoţeşte pe generalul Antonescu în vizitele la Roma, 14-16 noiembrie şi Berlin, 19-20 noiembrie 1940.

Pe parcursul guvernării legionare susţine o serie de conferinţe la radio, împreună cu alte personalităţi ale regimului, la sugestia lui Nichifor Crainic.

După lovitura lui Antonescu din ianuarie 1941, Papanace se distanţează din nou de Horia Sima, în perioada detenţiei la Berkenbrück, atunci când Comandantul pleacă la Roma pentru a solicita sprijinul lui Mussolini.

Sabotează acţiunile lui Horia Sima de constituire a Guvernului de la Viena şi a Armatei Naţionale, în 1944.

În 1950, fondează în exil colecţia Biblioteca Verde, sub egida căreia apar 26 de lucrări.

Editează în Italia şi Spania:

– Destinul unei generaţii. Geneza şi urmările lui 10 decembrie 1922;

– Mihai Eminescu – un mare precursor al legionarismului românes;

– Evocări;

– Fără Căpitan.

A publicat 35 de lucrări cu caracter istoric şi de doctrină legionară.

Moare la 7 aprilie 1984.

Constantin Papanace, al patrulea din stânga, împreună cu Corneliu Georgescu şi Vasile Iasinschi, în 30 noiembrie 1941, vizitându-şi camarazii la Rostock.

PETRE P. PANAITESCU

S-a născut la Iaşi în anul 1900. Doctor în litere şi istorie, conferenţiar, profesor, membru corespondent al Academiei Romane, mare cercetător specializat în slavistică. Studii secundare la Bucureşti şi Iaşi, superioare la Bucureşti (1918-1922), Cracovia, Lwow şi Varşovia (Polonia) 1923-1924, continuate la Şcoala Română de la Fontenay-aux-Roses din Paris (1924-1926). Doctor în litere şi istorie în anul 1925.

Conferenţiar universitar (1927-1932) şi profesor de istoria slavilor la Universitatea din Bucureşti (1932- 1941). Profesor de Paleografie slavă la Şcoala de Arhitectură din Bucureşti (1927-1934). Membru corespondent al Academiei Romane din anul 1934.

Directorul ziarului Cuvântul (ziar al Mişcării Legionare) după reapariţia acestuia la 14 Octombrie 1940 şi Rector al Universităţii Bucureşti în cadrul Statului Naţional-Legionar.

De la 1 martie 1941 este internat în lagăr de regimul Antonescu, punând capăt carierei sale universitare.

Comuniştii îl arestează între anii 1953-1954 şi apoi în 1957.

Este forţat, sub teroare şi ameninţări constante la viaţa sa de către agenţii securităţii, să colaboreze cu noile autorităţi. Cele câteva lucrări apărute în aceasta perioadă, sunt grosolan trecute prin serviciul de cenzură comunistă înainte de a fi publicate.

Decedat la 14 Noiembrie 1967, Bucureşti.

OPERA

Contribuţii la o biografie a lui Bălcescu, Bucureşti, 1923, 160 pag.

Planurile lui Ion Câmpineanu pentru unitatea naţională a românilor. Legaturile lui cu emigraţia polonă, Cluj, 1924.

Un manuscript al Efemeridelor lui C-tin Caragea Banul (studiu extras din Buletinul Comisiei Istorice, Vol. III, 1924, pag. 113-220), Bucureşti, 1924.

Chlop w Zyciu spoleczmen i artysstycznem Rumnuji, Cracovia, Polonia, 1924.

Influenţa polonă în opera şi personalitatea cronicarilor G. Ureche si M. Costin, Academia Română, Bucureşti, 1925, 226 pag.

Nicholas Spathar Milescu (I), în Gamber, Paris, pag. 35-180; (II), în Melanges de l’école roumaine en France, Paris, 1925.

L’influence de l’oeuvre de Pierre Mogila, archeveque de Kiev dans les Principautes Roumaines, Paris, 1926, 95 pag.

Emigraţia polonă şi revoluţia româna de la 1848. Studii şi documente, Bucureşti, 1929, 136 pag.

Călători poloni în ţările române, Bucureşti, 1930, 272 pag.

Politica culturii (în colaborare), Editura Institutul Social Român, Bucureşti, 1931.

Alexandru cel Bun domnul Moldovei (1400-1432), În Tinerimea Română, (LI) 1932 (3).

Alexandru cel Bun. La cinci sute de ani de la moartea lui, Bucureşti, 1932, 58 pag.

Corespondenţa lui Constantin Ipsilanti cu guvernul rusesc (1806-1810). Pregătirea eteriei şi a renaşterii politice româneşti, Bucureşti, 1933, 125 pag.

Mihai Viteazul, Bucureşti, 1936, 269 pag.

Documente privitoare la istoria lui Mihai Viteazul, Bucureşti, 1936, 177 pag.

În jurul lui Mihai Viteazul. Răspuns D-lui N. Iorga, Tip. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1937.

Documentele Ţării Româneşti. Documente interne (1369-1490), Vol. I, Editura Fundaţia Regele Carol I, Bucureşti, 1938, 402 pag.

Cum au ajuns Bucureştii Capitala Ţării?, Tip. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1938.

Mircea cel Bătrân şi suzeranitatea ungurească, Tip. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1938.

Documente slavo-romane în Sibiu (1470-1653), Tip. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1938.

Lucrările de seminar, Tip. Bucovina, Bucureşti.

Nicolae Bălcescu – Scrieri istorice (comentarii pe marginea lor), Editura Scrisul Românesc, Craiova, 228 pag.

Pribegia lui Constantin Şerban Basarab şi a lui Ştefan Petriceicu şi testamentele lor, în Memoriile Secţiei Istorice a Academiei Române, Tip. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1939.

Octoihul lui Macarie (1510) şi originile tipografiei în Ţara Românească, Tip. Cărţile Bisericeşti, Bucureşti, 1939.

Mircea cel Bătrân, Bucureşti, 1944, 363 pag.

Interpretări româneşti. Studii de istorie economică şi socială, Bucureşti, 1947, 257 pag.

Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei, Bucureşti, 1955.

Viaţa feudală în Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, 1957, 559 pag. (în colaborare).

Miron Costin – Opere, Bucureşti, 1958, 534 pag.

Dimitrie Cantemir. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1958, 266 pag.

Manuscrisele slave din Biblioteca Academiei, Vol. I, Bucureşti, 1959, 406 pag.

Obştea ţărănească în Ţara Românească şi Moldova. Orânduirea feudală, Bucureşti, 1964, 282 pag.

Istoria literaturii române, Vol. I, Bucureşti, 1964.

Introducere în istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, 398 pag.

Colaborator la Istoria României, Vol. II-III, Bucureşti, 1962/1964.

ARSENIE (ANGHEL) PAPACIOC

Preot-călugăr. S-a născut în anul 1914 în satul Misleanu din judeţul Ialomiţa. Legionar din anul 1930.

Este arestat şi condamnat sub regimul Antonescu în anul 1941. Se călugăreşte în 1946 după eliberare. Monah la Mânăstirea Antim din Bucureşti în anul 1949. Între 1949-1950 este sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 este preot spiritual la Seminarul Monahal de la Mânăstirea Neamţ. Între 1952-1958 este preot la Mânăstirea Slatina.

În vara anului 1958 este arestat pentru apartenenţă la grupul Rugul Aprins şi condamnat la 20 de ani muncă silnică. Este graţiat în 1964 de la Aiud.

Slujitor al schitului Sf. Maria din Techirghiol.