V. GUVERNUL NAŢIONAL ROMÂN DE LA VIENA

(23 August 1944-8 Mai 1945)

Toate sforţările întreprinse atât de conducerea Legiunii, prizonieră a Reichului german, cât şi de legionarii liberi din ţară şi din străinătate, pentru a preveni catastrofa de la 23 August au fost zadarnice. O fatalitate împingea lucrurile spre acest deznodământ tragic. Hitler avea o încredere oarbă în Mareşalul Antonescu, care pregătea dezastrul ţării prin pornirea lui nebunească de a distruge Garda de Fier. De altă parte, reprezentantul Germaniei în România, care ar fi putut informa la vreme de periculosul curs ce l-a luat politica internă, erau mult inferiori postului de mare răspundere ce-l ocupau. În cele din urmă au fost captaţi de Mihai Antonescu prin diverse favoruri în asemenea măsură, încât îşi pierduseră independenţa de spirit şi reflectau în rapoartele ce le trimiteau Ministerului de Externe părerile acestuia. În aceste condiţii, când toţi trădau în forme şi grade diferite, răsturnarea alianţelor era inevitabilă, căci conspiraţia lucra în deplină libertate, sub directa ocrotire a celor doi Antonescu şi sub privirile indolente ale reprezentanţilor germani.

Când a fost scos Horia Sima din lagărul de la Sachsenhausen-Oranienburg, 24 August 1944 şi a plecat în aceeaşi seară cu trenul spre Rastenburg – Prusia Orientală, unde se afla cartierul general al Führerului, nu se cunoştea încă, ce proporţii a luat defecţiunea românească. Nu numai că fusese arestat Mareşalul cu întreg guvernul şi cu toţi oamenii lui de încredere, dar nu se mai găsea nimeni în interiorul ţării, nici un om politic, nici un general, dispus să-şi asume răspunderea unei contra-acţiuni, capabile să paralizeze lovitura de Stat a Palatului. Planul conspiraţiei s-a realizat într-o formă infinit mai perfectă şi cu mai puţine riscuri decât îşi imaginaseră înşişi organizatorii ei. Întreaga ţară a căzut în mâinile lor ca un fruct copt. Germanii nu dispuneau de nici o forţă de intervenţie în spatele frontului şi nicăieri, undeva mai aproape, peste Dunăre, în Transilvania sau în Banat. De jur împrejur un gol imens. Forţele germane care luptau în Moldova şi Basarabia pentru apărarea ţării noastre – în număr de aproape o jumătate de milion – n-au putut trimite nici cel puţin o unitate spre Bucureşti pentru a restabili situaţia, deoarece au fost surprinse de trădarea înaltului comandament român, înconjurate de Ruşi şi nimicite. Slabele efective de care dispunea comandamentul german din România, în aria Bucureşti-Ploieşti, au fost repede anihilate de trupele române de rezervă, mult superioare în număr.

La Cartierul General al Führerului se credea că situaţia poate fi restabilită la Bucureşti printr-o acţiune fulgerătoare, la care să participe aviaţia, trupe paraşutate şi micile unităţi germane din jurul Capitalei. Când această acţiune a eşuat, s-au pus mari speranţe că avalanşa sovietică poate fi stăvilită pe Carpaţi. În acest scop şi ales Germanii oraşul Arad ca sediu al viitorului guvern naţional român.

Fiind încă la Rastenburg, în Prusia Orientală, a redactat Comandantul Mişcării Legionare proclamaţia către ţară, care a fost apoi citită de el la Radio-Donau din Viena, unde a ajuns în dimineaţa de 26 August, cu avionul particular al Führerului. În aceeaşi seară, apelul Comandantului a fost auzit în toată ţara. În după masa aceleiaşi zile, Horia Sima cu Borobaru se aflau la Budapesta, veniţi cu acelaşi avion, pentru a se întâlni cu Generalul Phleps, care fusese numit comandantul forţelor militare germane din regiunea Arad-Banat în curs de formaţie, destinate să apere partea sud-vestică a Ardealului. Discuţiile cu Generalul Phleps au avut ca obiectiv să stabilească aportul legionarilor şi al viitorului guvern naţional român la organizarea rezistenţei în pasurile Carpaţilor.

Ruşii ocupând pasurile şi pătrunzând în Transilvania, cade planul fixării Aradului ca sediu al guvernului naţional român. Sfărâmăturile trupelor germane care se retrăgeau de pe frontul din Moldova erau prea slabe ca să formeze o nouă linie de rezistenţă pe Carpaţi, iar diviziile germane care s-au retras din Balcani nu au fost îndreptate, aşa cum se spunea la început spre Banat, ci spre alte puncte ale frontului european.

Transilvania fiind asaltată de bolşevici, nu mai avea nici un sens şederea lui Horia Sima la Budapesta. Guvernul german alege Viena ca reşedinţă a guvernului naţional român.

În 30 August, Horia Sima revine la Viena, făcând drumul de la Budapesta cu automobilul. Între timp sosiseră aici camarazii din lagărele Buchenwald şi Dachau. În 31 August, se adună toţi legionarii eliberaţi din lagăre în sala Porhaus, pentru a asculta cuvântul Comandantului Legiunii. Horia Sima le explică situaţia tragică a ţării, le cere să treacă peste ce s-a întâmplat cu ei în Germania şi să-şi consacre toate energiile pentru eliberarea neamului cotropit de hoardele bolşevice. În faţa marilor suferinţe naţionale, suferinţele noastre trec pe al doilea plan. A condamnat trădarea de la 23 August şi a declarat că mişcarea va continua lupta alături de Germania până la victoria finală.

Deşi primise de la Ribbentrop puteri depline ca să formeze guvernul naţional când va crede de cuviinţă, Comandantul Legiunii lasă această chestiune pe mai târziu şi se ocupă în primul rând de posibilităţile de a organiza o linie de rezistenţă în Ardeal. O grupă de legionari, sub conducerea lui Vasile Iasinschi, îmbrăcaţi în uniformă germană, se deplasează la Budapesta şi de-acolo pătrund în Ardeal, cu misiunea de a vedea care e situaţia militară şi pentru a încerca eliberarea camarazilor închişi la Aiud. Vasile Iasinschi ajunge până la Târgu-Mureş, dar din cauza vertiginoasei înaintări a trupelor ruseşti, grupul de sub comanda lui trebuie să se retragă, revenind la Budapesta şi apoi la Viena.

La Târgu-Mureş ajunge şi Constantin Stoicănescu, care pleacă singur într-o misiune specială. El se lasă depăşit de linia frontului, rămâne în interiorul ţării şi începe organizarea mişcării de rezistenţă.

Petraşcu Nicolae, cu un grup de 7 legionari, însoţit de Andreas Schmidt, Şeful grupului etnic german, zboară la scurt interval spre România, dar din cauza artileriei antiaeriene ruseşti, care i-a reperat, sunt siliţi să coboare cu paraşuta în Ungaria. Cu mari dificultăţi ajung în România, unde participă la acţiunea de organizare a rezistenţi naţionale.

Un alt grup legionar, sub comanda lui Octavian Roşu, s-a îndreptat spre Banatul sârbesc. Misiunea acestui grup era ca, în colaborare cu trupele germane, să ocupe întreg Banatul şi să împiedece trecerea Ruşilor prin pasul Orşova. Acest grup a găsit în Banatul sârbesc o organizaţie de români localnici, pregătită să intre în luptă, sub conducerea lui Pavel Onciu. Forţele de rezistenţă din Banatul sârbesc s-au întărit mai târziu cu refugiaţi veniţi din România, între care un puternic grup sub comanda lui Ică Tănase. O unitate de luptă, sub comanda lui Octavian Roşu, a ajuns până la Oraviţa, dar n-a putut înainta mai departe din cauza lipsei de acoperire din partea trupelor germane, reduse la un batalion în toată regiunea. După 1 Octombrie 1944, toate forţele legionare din Banat se retrag spre Viena urmând retragerea generală a frontului.

Eşuând primele încercări de a se fixa frontul pe Carpaţi sau cât mai adânc în Ardeal, activitatea guvernului naţional român se concentrează acum în spaţiul austro-german pentru a capta rezervele româneşti aflătoare aici şi a le organiza în vederea unor noi bătălii. După 1 Octombrie, se procedează la constituirea unei armate naţionale. Baza o formează un grup de 70 de legionari, care sunt trimişi la Kirschbaum în regiunea Frankfurt/Oder, localitate unde era prevăzut iniţial să se formeze unitatea românească. Acestui grup i s-au adăugat apoi elevi de la şcolile de ofiţeri şi subofiţeri romani care îşi făceau stagiul în Germania şi pe care evenimentele i-au prins în afara hotarelor ţării. Constituirea armatei naţionale a luat un avânt considerabil după ce Generalul Chirnoagă, cu un grup de ofiţeri făcuţi prizonieri la Szolnok, a acceptat să iasă din lagăr şi să se ataşeze acţiunii guvernului de la Viena.

Centrul de formare al armatei naţionale se strămută de la Kirschbaum la Döllersheim în Austria, pentru a fi mai aproape de sediul guvernului şi de lagărele de prizonieri români care se aflau în jurul Vienei şi de unde se recrutau cei mai mulţi voluntari. Sub conducerea Generalului Chirnoagă, armata naţională se dezvoltă repede, ajungând în Martie 1945 la efectivul a trei regimente.

În 4 Martie 1945, primul regiment al armatei naţionale intră pe front contra Ruşilor la nord de Berlin, în regiunea Schwed am Oder, unde rămâne până la sfârşitul ostilităţilor, fiind una din ultimele trupe din Germania care au încetat lupta pentru apărarea Europei.

Paralel se deschid mai multe şcoli de unităţi speciale, destinate să fie paraşutate sau să participe la operaţiuni în spatele frontului, în eventualitatea unei ofensive spre România.

Guvernul naţional român se formează în 10 Decembrie 1944, după ce potenţialul legionar s-a desfăşurat în toate direcţiile şi principalele obiective au fost atinse: s-au pus bazele mişcării de rezistenţă în ţară, prin paraşutări de echipe legionare în diverse puncte ale ţării; s-a creat o armată naţională, al cărei moral era ridicat; s-au deschis mai multe şcoli de pregătire a elementelor de şoc, care trebuia să intre în acţiune în împrejurări speciale; s-au creat organele care să se ocupe de refugiaţi şi de asistenţa lor socială.

Între 6-8 Ianuarie 1945, guvernul român de la Viena este primit în mod oficial la Berlin, cu prilejul unei festivităţi organizate în memoria Căpitanului. Serbarea Codreanu a fost realizată sub auspiciile Institutului Român din Berlin, în colaborare cu Secţiunea Culturală din Ministerul de Externe. A fost ultima primire oficială a Reichului german înainte de prăbuşire. Din partea guvernului român au participat Horia Sima, şeful guvernului; Generalul Chirnoagă, Ministrul de Război; Corneliu Georgescu, Ministrul de Finanţe; şi Grigore Manoilescu, Ministru al Propagandei. Festivitatea a avut loc în Beethovenhalle, unde, după cuvântările omagiale ale profesorului Gamillscheg şi ale lui Grigore Manoilescu, Filarmonica din Berlin, sub conducerea maestrului Furtwängler a executat Simfonia Codreanu, opera compozitorului Bălan, de origine macedo-română şi Eroica lui Beethoven.

Apropiindu-se armata sovietică de Viena, Ministerul de Externe german a dispus evacuarea Guvernelor român şi bulgar de la Viena la Alt-Aussee, în regiunea muntoasă a Austriei. Mutarea a avut loc în 19 Februarie 1945. Odată cu guvernul se retrag în această localitate toţi legionarii angajaţi în serviciile lui. Postul Radio-Donau e transferat la Gmund, de unde continuă să emită. Trupele rămase la Döllersheim se pun în marş spre linia frontului cu puţin timp înainte de capitularea Germaniei şi sunt surprinse de evenimente în apropierea graniţei cu Cehoslovacia.