VI. MARELE EXIL (1945-1976)

Marele exil durează de peste 30 de ani. A început în 8 Mai 1945, data capitulării Germaniei şi n-a luat sfârşit nici astăzi, din cauza perpetuării ocupaţiei României de către armatele bolşevice.

În 8 Mai 1945 încetează şi existenţa guvernului naţional român de la Viena. Ultimul lui sediu este la Alt-Aussee, de unde atât foştii miniştri cât şi toţi românii aflători aici şi ocrotiţi de el se împrăştie în diferite puncte din Austria şi Germania. Vasile Iasinschi, Generalul Chirnoagă şi Prof. Sângiorgiu se retrag la Bad Gastein în Austria. De aici Profesorul Sângiorgiu se refugiază mai târziu în zona engleză din Germania. În Februarie 1946, Vasile Iasinschi şi Generalul Chirnoagă sunt arestaţi de Americani şi internaţi în lagărul Olasenbach, de unde sunt eliberaţi în Iunie 1947. Vladimir Cristi, împreună cu Prof. Ion Ionică, sunt ucişi de nişte contrabandişti într-o încercare nefericită de a trece munţii din Austria în Italia. Grigore Manoilescu, după o lungă peregrinare prin Germania, reuşeşte să ajungă în Italia şi se stabileşte la Roma. Corneliu Georgescu dispare fără urmă la Mittersill în Austria şi numai în 1951 i se descoperă osemintele în cimitirul aceluiaşi sat, îngropat ca necunoscut. Fusese şi el răpus de un bandit pentru a-1 jefui. Mihail Sturdza, înainte de capitularea Germaniei, se retrage în Danemarca, de unde mai târziu vine la Paris.

Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare, însoţit de Traian Borobaru şi Petre Ponta, intră în clandestinitate şi timp de şase luni, din Mai până în Octombrie 1945, nu se mai aude nimic de ei. Ei trec din Austria în Germania, străbat pe jos zona americană de la sud la nord, apoi cu bicicletele pătrund în zona franceză, unde se stabilesc la Freiburg. Aici rămân până în Octombrie 1945, când revin în Bavaria şi reiau primul contact cu legionarii la Freising. De aici trec din nou în Austria. În 30 Decembrie 1945, Horia Sima, însoţit de Traian Borobaru şi de Ion Crivăţ, trec în Italia pe înălţimile înzăpezite de deasupra pasului Brennero.

La 1 Ianuarie 1946, Horia Sima e la Roma, unde se întâlneşte cu Grigore Manoilescu, Emil Bulbuc şi Emil Popa. De aici, cu Traian Borobaru şi Emil Bulbuc, coboară, până la Neapole, unde petrec iarna.

În Martie 1946, Horia Sima şi Traian Borobaru cad în mâinile poliţiei franceze la Menton, într-o încercare neizbutită de a trece în Franţa pe mare. Poliţia franceză îi restituie poliţiei italiene. După două luni de deţinere în închisorile din Ventimiglia şi Imperia, sunt internaţi în lagărul Fossoli, de lângă Carpi, din provincia Modena. În mijlocul celor mai mari primejdii, putând fi recunoscut şi denunţat în fiecare moment, Horia Sima reuşeşte să se strecoare neobservat până la eliberare, în 30 Noiembrie 1946.

Schimbându-şi identitatea, se stabileşte la Florenţa, unde, împreună cu Alexandru Popovici, petrece toată iarna şi primăvara anului 1947. În Iunie 1947, găseşte un nou adăpost la Bergamo, în casa contesei Giulia Adelasio, unde locuia Toader Ioraş.

În Iulie 1947 încearcă să treacă din nou frontiera în Franţa, de astă dată peste munţi, însoţit de Paul Popescu. Expediţia se sfârşeşte tragic. Emil Bulbuc, care voia să-i conducă până la poalele munţilor, este ucis la Costigliole de Salluzzo, pe malul unui râu, de un bandit. Acesta credea că are de-a face cu nişte negustori bogaţi, când în realitate n-a găsit decât şase mii de lire. Banditul, un tânăr de 19 ani, Mario Colombero, fost partizan, a fost condamnat apoi de Tribunalul din Cuneo.

În sfârşit, în Septembrie 1947, cu un paşaport al Crucii Roşii, Horia Sima reuşeşte să treacă în Franţa şi se stabileşte la Paris.

Din acest moment se încheie perioada clandestinităţii. Horia Sima iese la suprafaţă şi începe acţiunea de reorganizare a mişcării.