PAUL CRAJA

Medic. S-a născut în Macedonia în anul 1911. Familia se stabileşte în România după primul război mondial. Studiază medicina la Bucureşti. În 1936 este ales la conducerea Societăţii Studenţilor în Medicină. În timpul prezidenţiatului său se construieşte sanatoriul de odihnă pentru studenţi din Mangalia, cu 130 de locuri.

Est condamnat la un an şi jumătate închisoare cu suspendare în 1936.

A fost asasinat în masacrul antilegionar ordonat de Carol al II-lea la 22 septembrie 1939.

NICHIFOR CRAINIC

(ION DOBRE)

Născut în satul Bulbucata, jud. Vlaşca, la 22 Decembrie 1889. A studiat teologia la Bucureşti şi Viena.

Remarcat de Alexandru Vlahuţă încă dinainte de primul război mondial, Nichifor Crainic s-a impus în câmpul literaturii româneşti ca unul din fruntaşii ei cei mai de seamă. Poet, teolog, doctrinar şi filozof, a condus revista Lamura, a întemeiat publicaţia enciclopedică Cartea Vremii şi a fost Directorul celei mai prestigioase reviste româneşti apărute în perioada interbelică la noi în ţară, Gândirea. Făuritorul curentului gândirist axat intrinsec pe autohtonism, neo-ortodoxism şi naţionalism disciplinat, Nichifor Crainic a fost unul dintre marii dascăli ai neamului nostru, mult apreciat şi respectat de tânăra generaţie legionară drept unul din capii ei spirituali.

În prima parte a creaţiei sale a colaborat cu poezii la diverse publicaţii tradiţionaliste: Ramuri, VII (1912); VIII (1913); IX (1914), Luceafărul, XIII (1914); XIV (1919), Drum Drept, X (1915), Flacăra, V (1915-1916), Dacia (în care publica la 7 Iunie 1920 un studiu de mare importanţă istorică intitulat Solemnitatea de la Sibiu), continuare a articolului omagial despre Alexandru Vlahuţă Cel care nu mai e de la 6 Decembrie 1919, urmat de altfel în suplimentul literar de la 1 Februarie 1920 al revistei România Nouă sub titlul: Câteva amintiri despre Alexandru Vlahuţă. Publică poezii în revistele: Transilvania (1920), Flacăra (1921-1922), Cuget Românesc I (1922), Gândirea I (1921-1922) şi în continuare, după strămutarea acesteia de la Cluj la Bucureşti, când preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu. Tot aici, începe să publice articolele programatice care vor defini în viitor orientarea de căpătâi a revistei: Iisus în ţara mea, II (serie nouă, 1922-1923); Politică şi Ortodoxie, III (1923-1924); Parsifal, Cuibul cu barză, Ecouri ale unei polemici, Pacea balcanică şi protectoratul ortodox, IV (1924-1925); Filarmonica, La un concert şi toate celelalte apărute în continuare.

Fost profesor de mistică la Facultatea de Teologie din Chişinău şi la Seminarul Teologic din Bucureşti; laureat al premiului naţional de poezie în anul 1930; fost Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare. Directorul ziarului Calendarul apărut la Bucureşti în 25 Ianuarie 1932 (suspendat la 24 Martie 1932 din ordinul guvernului de la conducerea ţării, reapare la 9 Iunie acelaşi an, continuându-şi activitatea până la finele anului 1933, 29-30 Decembrie, când este din nou suspendat pentru poziţia sa manifestă legionară, iar Nichifor Crainic împreună cu mulţi conducători legionari sunt arestaţi şi internaţi la închisoarea Jilava).

A colaborat la diverse ziare şi reviste literare: Revista critică, Ramuri, România Nouă, Sfarmă-Piatră, Buna Vestire, Cuvântul, Spicul şi multe altele.

În 1940 este ales membru al Academiei Române, ocupând fotoliul rămas liber după moartea lui Octavian Goga. În anul 1941 este ministru în guvernul Antonescu, dar iese din guvern când fiica sa, Nina Crainic este arestată pentru activitate legionară.

După invazia comunistă, prof. Nichifor Crainic a fost arestat în 1947, în casa preotului român ortodox Gheorghe Samarghiţan din jud. Sibiu unde se ascunsese din faţa prigoanei comuniste şi după lungi şi istovitoare chinuri la care este supus de torţionarii securităţii comuniste, este condamnat şi întemniţat la închisoarea Aiud în care era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind supus unui regim de inaniţie şi teroare zilnică. Forţat să împărtăşească ideile de reeducare ale criminalului regim de la închisoarea Aiud, Nichifor Crainic este constrâns să colaboreze încă din închisoare la ziarul de propaganda mincinoasă Glasul patriei (care urmarea să inducă în eroare pe refugiaţii şi exilaţii români din Apus despre realităţile noului sistem comunist, încercând să-i atragă în ţară) şi unde multe din articolele semnate sub numele de Nichifor Crainic, nici măcar nu i-au aparţinut, ele fiind întocmite de scribii partidului la adăpostul marelui său nume.

Eliberat din închisoare în anul 1964, slăbit, cu sănătatea zdruncinată şi permanent sub ochiul “vigilent” al autorităţilor securităţii care îl constrâng la colaborare, Nichifor Crainic se stinge din viaţă în anul 1972, fiind condus la locul de veci de un mănunchi de prieteni care au ţinut, cu toată represiunea care îi aştepta din partea autorităţilor comuniste, să cinstească aşa cum se cuvine plecarea din viaţă a acestui mare cărturar şi conducător spiritual.

OPERA:

Şesuri natale (versuri). Craiova, 1916.

Zâmbete în lacrimi (versuri). Biblioteca Scriitorilor Români, Nr. 22, Bucureşti, 1916.

Belgia însângerată de Verhaeven (traducere). Bucureşti, 1916.

Icoanele vremii (articole de atitudine). Bucureşti, 1919.

Darurile pământului (poezii). Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1920.

Privelişti fugare (poezii). Bucureşti, 1921.

Rabindranat Tagore – Sadhana, Calea desăvârşirii (traducere). Bucureşti, 1922.

Rainer Maria Rilke (traducere). Bucureşti, 1922.

Povestiri despre bunul Dumnezeu. Bucureşti, 1927.

Ţara de peste veac (poezii). Bucureşti, 1931.

Puncte cardinale în haos. Editura Cugetarea, Bucureşti, 1931.

Mărturisire de credinţă. Bucureşti, 1934.

Eseuri:

Rasă şi religiune; Sensul teologic al frumosului; Sensul tradiţiei; Estetica lui Nicolae Iorga.

Ortodoxie şi Etnocraţie. Editura Cugetarea, Bucureşti, 1937.

Prefaţă la Pr. Dostoiewski şi tineretul de Dobra D. Ştefan. Tipografia Fântâna Dorurilor, Bucureşti, 1938.

Nostalgia paradisului. Bucureşti, 1940.

Stat etnocratic. Bucureşti, 194(?)

Iisus. Colecţia Lucrătorului Creştin. Editura Frăţia Ortodoxă, Wiesbaden, 1956.

Îndreptar Ortodox. Colecţia Lucrătorului Creştin. Editura Frăţia Ortodoxă, Wiesbaden, 1957.

În: Poezii din închisori, pag. 181-227. Editura Cuvântul Românesc, 1982, Canada.

Zile albe, zile negre (memorii). Editura Gândirea, Bucureşti, 1991. (O mică paranteză: există numeroase dubii privitoare la autenticitatea multor afirmaţii pe care, se pare, le face Nichifor Crainic în acest volum apărut post-mortem. Cum este de notorietate cunoscut faptul că cei care aveau îndeletnicirea să-l urmărească îndeaproape pe Nichifor Crainic au avut acces la manuscrisul memoriilor sale (cu promisiunea că va fi publicat), se pare că influenţarea, cenzurarea şi sugestionarea au avut un rol primordial în orientarea acestor memorii).

Notă: Recuperarea operelor lui Nichifor Crainic după momentul 1989, s-a făcut de multe ori în mod trunchiat. Ca şi în cazul lui Nae Ionescu, retipărirea volumelor s-a făcut după reeditările (cenzurate) din anii 1938-40 sau 1941-44, după ce în prealabil toate pasajele tangente legionarismului au fost eliminate din aceste lucrări. Cunoaşterea adevărată a operei marelui cărturar impune retipărirea volumelor în concordanţă cu prima lor ediţie, fără adausurile sau eliminările de pasaje ulterioare determinate de cenzură.

NICOLAE CRĂCEA

Nicolae Crăcea, al treilea din stânga, pe timpul primului exil în Germania, 1939-1940

Teolog. S-a născut în anul 1911 în satul Băneasa din Jud. Teleorman. Urmează Facultatea de Teologie din Bucureşti şi ia parte la toate acţiunile din centrul studenţesc legionar. Obţine licenţa în teologie şi devine preot.

Şef al organizaţiei legionare a judeţului Teleorman pe timpul prigoanei lui Carol al II-lea.

Membru al grupului de 17 de la Berlin care a organizat răsturnarea dictaturii regale în septembrie 1940.

A fost unul dintre iniţiatorii revoluţiei în 3 septembrie 1940 la Braşov.

După lovitura lui Antonescu din ianuarie 1941 se refugiază în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald. Revine în ţară după 23 august 1944 şi în inie 1948 este arestat şi închis. Este eliberat în 1964. A scris lucrarea de doctrină şi memorialistică Dezvăluiri legionare în patru volume, editate între 1994 şi 1998.

ION NONEA COVRIG

Profesor. A predat limba română şi filosofia la liceul din Sighişoara. Prefect de Târnava Mică (Blaj) în 1940 pe timpul guvernării legionare. Revine la catedra din Sighişoara şi este autor de lucrări de stil şi artă literară.

A publicat Mişcarea Legionară şi minorităţile (1937) şi Regimul totalitar, Braşov (1942).

OVIDIU COTRUŞ

Scriitor. Fiul lui Aron Cotruş. Autor de beletristică ţi critică literară. Şi-a reunit cele mai multe articole în volumul Meditaţii critice, prefaţat de Ştefan Augustin Doinaş.

ARON COTRUŞ

Aron Cotruş (dreapta) împreună cu Horia Sima, în Spania

Poet, diplomat. Născut la 2 Ianuarie 1891 în Hăşag, lângă Sibiu, din familie de preot. A studiat la Braşov şi Viena. A făcut parte din redacţia ziarelor naţionaliste Românul din Arad şi Gazeta Transilvaniei. Colaborator la numeroase reviste literare naţionaliste, între care Gândirea, Vremea ş.a.

În timpul primului război mondial fiind înrolat de armata austro-ungară, cade prizonier în Italia. După terminarea războiului, a fost mai multa vreme ziarist la Arad, conducând în acelaşi timp prestigioasa Bibliotecă Sămănătorul.

Ataşat de presă la Varşovia în 1939 şi la Lisabona în timpul celui de-al doilea război mondial.

Unul dintre marii poeţi legionari, Aron Cotruş s-a bucurat de o mare popularitate, atât în ţară cât şi în exilul în care s-a refugiat după invazia comunista abătută asupra României, odată cu actul de la 23 August 1944.

Fondator al revistei Carpaţii apărută la Madrid, Spania, alături de Traian Popescu şi alţi intelectuali legionari, Aron Cotruş a continuat lupta împotriva “hidrei roşii” (cum o numea el), răspândindu-şi scrisul în toate publicaţiile de atitudine anti-comunistă.

S-a refugiat în Spania la sfârşitul anilor ’50. A murit cu gândul la ţara pe care a iubit-o şi visat-o liberă în tot timpul zbuciumatei sale vieţi, în localitatea La Mirada (California), în anul 1962.

Aron Cotruş (primul din stânga) la Majadahonda

„din mulţimile oarbe unu’ s-alege…

gândul lui: rege…

vorba lui: lege…

vrerea-i: platoşe de neînfrânt…

pasul lui: cutremur de pământ…

veacul, sub trăsnete, în zbatere grea,

îi zice cum vrea,

îl botează cum vrea…

la masa de lucru adună:

azurul văzduhului lângă furtună

şi lângă-o inimă mai bună ca o pâine: –

cruzimi de tigru, auziri de câine…

noua lui limbă

faţa ţării o schimbă:

grâul creşte mai plin din glia săracă,

fetele se fac mai frumoase, să-i placă,

flăcăii, pentru el,

se-mbracă-n muşchi mai tari ca de-oţel…

pentru o rază din privirea-i, ruptă,

oricine-i gata, pentru el, să cadă-n luptă…

bătrânii sătui de viaţă, ar vrea să mai trăiască

să steie drepţi la vorba lui împărătească…

puşca, tunul, tancul, cu botul în tină

i se-nchină…

pacea-i mai pace, războiul mai crunt…

pentru el sunt toate-aşa cum sunt…

ochii lui cu mii de uitături de-odată

străfulgeră şi scoală în picioare ţara toată…“

(Fragment din poemul „Ţara“, dedicat Legiunii şi Căpitanului)

OPERA:

Poezii, Orăştie, 1911

Sărbătoarea morţii, Editura “Concordia”, Arad, 1915. Ediţia a II-a Bucureşti, 1922

Neguri albe, Alba-Iulia, 1920

România, Braşov, 1920. Ediţia a II-a Arad, 1922

Versuri, Biblioteca “Sămănătorul”, Arad, 1925

În robia lor, Arad, 1926

Mâine, Editura “Scrisul Românesc”, Craiova, 1928. A II-a ediţie sub auspiciile “Societăţii de Mâine”, Cluj, 1928

Holnap (Mâine), în ungureşte, apărută la Arad, 1929. Traducere efectuată de Pal Bado

Strigăt pentru depărtări, Editura “Ienci”, Timişoara, 1927

Printre oameni în mers, Sosnowiec, Polonia, 1933 (volum nepus în librării, devenit raritate bibliografică). Ediţia a II-a în traducere spaniolă de Gaetano Aparicio, Madrid, 1945

Horia, Ediţia I-a Varşovia, Polonia, 1935. Ediţia a II-a Brad, 1936 (în numai doi ani apar 18 ediţii ale volumului. Numai la Bucureşti, în cursul anului 1938, apar ediţiile III, IV, V, VI). În traducere maghiară de A. Kibedi, Cluj, 1938

Versek (volum de versuri în lb. maghiară). Cluj, 1935 (multe din versurile poetului au fost publicate şi în revista săsească “Klingor”, în traducerea lui Alfred Margul-Sperber. La fel, Zoltan Franyo a tradus multe din versurile poetului în limba germană, publicându-le în revistele literare destinate comunităţii germane din România)

Culegere de versuri, Traducere în poloneza de Wladimir Lewic. Lwow, 1936

Ţara, Editura “Rânduiala”, Bucureşti, 1937. Ediţia a II-a Lisabona, 1940

Minerii, Tipografia “Universul”, Bucureşti, 1937

Peste prăpastii de potrivnicie, Editura “Tiparul Universitar”, Bucureşti, 1938. Ediţia a II-a în traducere spaniolă de Gaetano Aparicio, Madrid, 1941

Maria Doamna (poem). Tipografia “Luceafărul”, Bucureşti, 1938 (ediţie de lux)

Aron Cotruş: Maria Doamna, Recenzii publicate în revistele literare din ţară la timpul respectiv, strânse în buchet şi publicate ca semn de omagiu poetului, Bucureşti, 1939

Rapsodie Valahă, Madrid, 1940. ediţia a II-a Bucureşti, Editura “Luceafărul”, 1941. Ediţia a III-a Madrid, Editura “Carpaţii”, 1954. Apare şi în traducere spaniolă, Madrid, 1941 (traducere realizata de Gaetano Aparicio)

Rapsodie Dacă, Editura “Fundaţiile Regale”, Bucureşti, 1942

Poema de Montserrat (în revista “Escorial”), Spania, 1949; Aron Cotruş este recunoscut drept un mare poet. Ediţia a II-a Madrid, 1951

Poemas, Edicion “Cultura-Hispanica”, Madrid, 1951

Drumuri prin furtună, Madrid, 1951

Canto a ramon Llull, Mallorca, Spania, 1952

Rapsodia Iberică, Editura “Carpaţii”, Madrid, 1954

Între Volga şi Mississipi, Editura “Carpaţii”, Madrid, 1956

Aron Cotruş – Opere complete, Editura “Dacia”, Madrid, 1978 (ediţie îngrijită de Nicolae Roşca)

Lui Aron Cotruş şi Neamului (omagiu cu prilejul comemorării a douăzeci de ani de la moartea poetului 1 Nov. 1961 – 1 Nov. 1981, cu reproducerea poemelor “Ţara” şi “Corabia Verde”). Ediţie colectivă. Semnează:

Faust Brădescu – Aron Cotruş simbol al iubirii de neam;

Ovidiu Vuia – Aron Cotruş, marele rapsod şi Ion Dodu Bălan: resurecţia unui poet Aron Cotruş;

V. Copilu-Cheatră – Cum l-am cunoscut pe Aron Cotruş;

Vintilă Horia – Aron Cotruş în amintire;

N. S. Govora – Socialistul” Aron Cotruş;

Traian Popescu – Maestrul Aron Cotruş – Omul;

Nicolae Novac – Câteva consideraţii despre Aron Cotruş şi opera sa;

Poeme închinate lui Aron Cotruş:

Seară de seară de Alexandru Gregorian;

Portretul unui Daco-Roman de Ovidiu Vuia;

Suflete străbune şi Ruini de Ion Ţolescu.

Editura “Carpaţii”, Madrid, 13 Ianuarie 1982

NOTĂ: După dispariţia poetului în anul 1962, regimul comunist din ţară a tipărit câteva din volumele sale de versuri, aplicând cenzura de rigoare şi denaturând în acest fel mesajul original pe care poetul s-a străduit să-l scoată în relief. Cum ediţiile respective prin intercalarea de texte contrare opiniei poetului lezează în mod grav personalitatea sa, considerăm că ele nu pot fi citate, ca un semnal de alarmă pentru cei care doresc să-i cunoască opera originală.

TRAIAN COTIGĂ

Avocat, doctor în drept. S-a născut la Focşani în anul 1910. Studii la Facultatea de Drept din Bucureşti. Preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (UNSCR).

Remarcabil talent oratoric. Parlamentar pe listele Partidului Totul Pentru Ţară în decembrie 1937. Arestat în 1938, este internat în lagărul de al Miercurea Ciuc din ordinul lui Carol al II-lea. Grav bolnav, este transferat la Spitalul Militar din Braşov, unde este ridicat împreună cu alţi şase camarazi la 22 septembrie 1939 şi împuşcat, în aceeaşi zi cu alţi 253 de legionari din toată ţara.

GHEORGHE COSTEA

Comandant Legionar. Încadrat în Frăţia de Cruce din Galaţi în toamna anului 1926 din care au făcut parte, printre alţii, martirul legionar Virgil Teodorescu (împuşcat în timpul prigoanei lui I. G. Duca) şi decemvirul Caratănase (asasinat în noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 împreună cu alţi fruntaşi legionari), Gheorghe Costea a fost un participant activ la toate acţiunile iniţiate de Corneliu Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare: marşul din Bucovina (împreună cu alte Frăţii de Cruce), lupta pentru câştigarea campaniei electorale din jud. Neamţ (1931), în jud. Tutova (1932), la construirea digului Vişani (1933) şi a Casei Verzi din Bucureşti, în acţiunile sale de propagandă din jud. Constanţa, în taberele de munca Eforie şi Carmen Sylva şi multe altele.

Arestat împreună cu alte mii de legionari la începutul anului 1934 e depus la închisoarea Jilava (Fortul Nr. 13) alături de mulţi alţi legionari, printre care: Dragoş Protopopescu, Ion Moţa, Neagoe Flondor, Nichifor Crainic, Gen. Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Vasile Marin ş.a.

În 1938, odată cu instaurarea prigoanei declanşate de Carol al II-lea, este din nou arestat şi închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, iar apoi în cel de la Vaslui. Eliberat în anul 1940, declanşarea revoluţiei legionare din 3-6 Septembrie 1940 îl găseşte la Braşov, unde luptă în primele rânduri.

Refugiat în Germania după puciul antonescian din ianuarie 1941, este internat alături de ceilalţi camarazi ai lui în lagărul de la Buchenwald şi apoi la Dachau. Eliberat din lagărele germane după constituirea Guvernului Naţional de la Viena, se înrolează în Armata Naţională luptând pe Oder împotriva bolşevicilor. După terminarea războiului ajunge în Franţa, iar mai apoi în Spania, unde se stabileşte definitiv. A fost timp de 20 de ani directorul revistei Ţara şi Exilul (Curierul Informativ al Mişcării Legionare) apărut la Madrid şi a contribuit la numeroase reviste şi ziare legionare din Exil: Carpaţii, Dacia, Cetatea Luminii, Căminul ş.a.

S-a stins din viaţă la Madrid, duminică, 4 August 1985.

OPERA:

Viaţă de muşchetar (cu o introducere de Horia Sima, Comandantul Mişcării Legionare). Colecţia Omul Nou, Salzburg, 1952;

O punere la punct. Răspunderile lui Tr. Boeru în cazul Iorga-Madgearu. Editura Mişcării Legionare, Madrid, 1963;

Cartea preotului Palaghiţă (o analiza şi un răspuns). Biblioteca Documentară Generaţia Noua, Madrid, 1972.

HORIA COSMOVICI

Avocat, scriitor, preot. S-a născut în anul 1909 în comuna Tureatca, jud. Dorohoi. Studii şi doctorat la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Încadrat ca legionar în Corpul Răzleţilor din capitală. Apărător al lui Corneliu Codreanu în procesul din 1938.

Subsecretar la Preşedinţie pentru Probleme Doctrinare în timpul guvernării legionare (1940-1941). Demisionează din această funcţie, pentru a putea lua parte ca avocat al apărării la revizuirea procesului politic al fruntaşilor Legiunii din 1938.

Întemeietor, împreună cu Alexandru Constant, al Universităţii Libere de Ziaristică, la 17 decembrie 1940.

La izbucnirea războiului este trimis pe front. După 1944 este arestat de şase ori, acumulând peste 17 ani de închisoare. Se eliberează de la Periprava în anul 1964. La 13 mai 1969 este ordonat preot catolic de rit bizantin. În 1995 publică Manualul omului politic creştin.

Se stinge din viaţă în anul 1998.

Eseuri:

România Legionară şi Axa

Statul şi Elita Legionară.

EUGEN COŞERIU

Profesor universitar. Refugiat în Italia, apoi profesor universitar în Paraguay. Revine în Germania unde deţine catedra de limbă română la Tübingen, unde candidaţii puteau susţine doctoratul în limba română.

Unul dintre cei mai de seamă poligloţi din lume: vorbea curent 41 de limbi şi dialecte. La moartea unui vestit filolog japonez este invitat şi elogiază memoria marelui dispărut într-o japoneză perfectă, spre mirarea împăratului Japoniei şi a asistenţei.