Cum a fost asasinată
Comandanta Cetăţuilor de Fete Legionare,
NICOLETA NICOLESCU

(fragment din lucrarea “Martirii ne veghează din ceruri” de Nicolae Niţă)

…Câteva luni mai apoi, aflase de sfârsitul tragic al Nicoletei Nicolescu, Comandantă Legionară, sefa Cetăţuilor de Fete pe Å£ară.

Arestată împreună cu multe alte camarade din Cetăţui în 1938, fusese schingiuită în beciurile Prefecturii Politiei Capitalei luni de-a rândul, în chipul cel mai crud.

Roata morţii se învârtea sârguincios; vesti tragice soseau din ţara întreagă despre cei cuminecaţi în credinţa lor pe drumul cu Arhangheli.

si, într-una din zilele lunii iunie, vestea uciderii Nicoletei si cruzimile la care a fost supusă în ultimele clipe de viaţă ale ei, străbătu ca fulgerul toată suflarea românească. secretul acestei tragedii, n-a putut fi păstrat. Până si brutele asasine s-au cutremurat de zelul de neînvins al credinţei Nicoletei.

într-o celulă de la subsolul Prefecturii, cu oasele zdrelite, cu pieptul tăiat măcelăreste ca să i se ia viaÅ£a grabnic, eroina îi înfruntase aprig pe temnicerii si schingiuitorii ei, refuzând să moară repede, asa cum sperau ei. încă mai respira si cuÅ£itele negre banditesti, cu lame groase, îi sfârtecau trupul încăpăţânat să rămână pe viaÅ£a asta, încăpăţânat să mai respire încă, până la ultimul strop de viaţă. Imagine dantescă de care gâzii cei fiorosi s-au îngrozit… Aruncată apoi pe podeaua unei camionete-dube, între lopeÅ£i si târnăcoape îngropătoare de alte vieÅ£i tinere în pădurea Pantelimon, fusese transportată la Crematoriu.

– Nu moare mă! Nu moare!… Nu vrea să moară!…

în spatele Crematoriului, masina se opri. Undeva mai pe dreapta, o usă dosnică ce duce în incintă. Mecanicul de serviciu Ion Cerchez o deschise:

– Actele de…

– Care acte? – îi tăie repezit întrebarea unul din agenÅ£i. N-are nevoie dă ele un’ să duce… Cară-te…

– Da, dar stiÅ£i, corpul trebuie înregistrat…

– s-a făcut de delegaÅ£ii Prefecturii: siguranÅ£a statului.  stim noi ce trebuie… Cară-te de-aici…

Pus în fata autorităţilor “statului”, mecanicul deschise larg usa si se dă într-o parte, lăsându-i să intre – vrând-nevrând – pe cei doi asasini: Pavel Patriciu, Comisarul Prefecturii de PoliÅ£ie din Bucuresti si agentul Iuliu Horvath.

sacul atârna greu… Rosit de sângele pierdut al victimei, l-au apucat cu grijă de colÅ£uri, să nu se murdărească si au intrat în Crematoriu, cotind la stânga, pe  culoarul palid luminat.

– stai asa!… Las-o jos că m-am pătat. să schimb mâna…

sacul fu trântit pe podeaua de beton, ca o povară apăsătoare si, în cădere, gura legată i se deschise. Capul Nicoletei se revărsă în afară, la viaţă parcă. Horcăia în sânge încercând să respire si ochii priveau straniu la cele trei personagii, înmărmurite la vederea ei încă în viaţă… Era aproape de ora 23…

PuÅ£in mai apoi, în cuptorul cu nr. 1, rezervat permanent victimelor legionare, focul o cuprinse, în gemete apocaliptice de durere. Refuza, refuza să moară, parcă în ciuda călăilor…

Dintr-o dată, nu se mai auzi nimic. se făcu liniste, o liniste mormântală si apăsătoare… Pe obrazul mecanicului de la Crematoriu, Ion Cerchez, se prelinse pe nesimÅ£ite o lacrimă si încercă iute să si-o ascundă cu mâna.

– A murit!… Ai văzut?!… Å£i-am spus eu…

Din cosul cuptorului cu nr. 1, fumul albăstrui se răspândeste ca o perdea subÅ£ire deasupra orasului cufundat în noapte, vestind miselia cea mare… O viaţă de cruciată se stinsese în flăcări, pe rug… Din cer, stropi de ploaie încep să se reverse deasupra pământului ca la o comandă si trăsnetele lui Dumnezeu încep să  biciuie văzduhul cu fulgerări mânioase; dar focul iudelor, ascuns, pâlpâie neatins corpul martirei…

sfatul miselnic, uneltit si hotărât de putere împotriva tineretului crestin legionar, osândea hoÅ£este la moarte. Rodul de aur al ţării, păsea pe drumul spinos al calvarului si mântuirii Neamului…