EMIL CIORAN
Filosof şi eseist. S-a născut la 8 Aprilie 1911 în comuna Răşinari de lângă Sibiu, în familia unui preot. Clasele primare le face în comuna natală, după care urmează liceul Gh. Lazăr din Sibiu, începând cu anul 1924. Studii universitare în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti (1928-1932), pe care o absolvă cu o teza de licenţă tratând instituţionalismul bergsonian. Bursier al Fundaţiei Humboldt la Berlin timp de doi ani (1933-1935), la finele studiilor se reîntoarce în ţară, unde funcţionează ca profesor de filosofie la liceul Andrei Şaguna din Braşov timp de un an (1936). Scrie, în 1937, sub influenţa contactelor cu Mişcarea Legionară Schimbarea la faţă a României. În acelaşi pleacă in Franţa, la Paris, cu o bursă stipendiată de către Institutul francez din Bucureşti. Într-o scrisoare din această perioadă către Mircea Eliade afirmă: „…mai mult decât oricând sunt convins că revoluţia legionară este ultima şansă a României…“
După instaurarea Statului Naţional-Legionar în Septembrie 1940, Emil Cioran se reîntoarce în ţară, aducându-şi contribuţia pe plan cultural la fundamentul noului stat. În conferinţa ţinută la Radio Bucureşti în 27 noiembrie 1940 avea să spună, printre altele:
„Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Sahară populată. Cei aflaţi între cer şi pământ n-aveau alt conţinut decât aşteptarea. Cineva trebuia să vină…
…în noi gemea viitorul, în unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blândă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim…
…Corneliu Codreanu n-a pus probleme moderne şi contemporane. Era mult prea puţin. El a pus probleme în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României…
…Căpitanul a dat românului un rost. Înainte de el românul era numai român, adică un material uman alcătuit din aţipiri şi umilinţe. Legionarul este un român cu substanţă…
…Acel ce a dat ţării altă direcţie şi altă structură, unea în sine o problemă elementară cu detaşarea spiritului. Soluţiile sale sunt valabile în imediat şi în veşnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu spirit mai puternic şi atâta pricepere în lume, sprijinite pe un suflet de sfânt. Tot aşa, ea nu cunoaşte o a doua mişcare în care problema mântuirii să meargă mână în mână cu gospodăria…
…Credinţa unui om a dat naştere unei lumi ce lasă în urmă tragedia antică şi pe Shakespeare. Şi aceasta în Balcani! Pe un plan absolut, dacă ar trebui să aleg între România şi Căpitan, n-aş fi ezitat nici o clipă. După moartea lui, ne-am simţit fiecare mai singuri. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a mai fost prezent între cei vii…
…De aici încolo ţara va fi condusă de un mort – îmi spunea un prieten pe malurile Senei. Acest mort a răspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastră umană şi a readus cerul deasupra României“.
Obligat să ia calea exilului după rebeliunea antonesciană din ianuarie 1941, Emil Cioran revine la Paris, unde se şi stabileşte definitiv în anul 1945, după cotropirea ţării şi impunerea comunismului în România.
În ţară, a colaborat constant la revistele si ziarele legionare, între care: Vremea, Gândirea, Calendarul, Buna Vestire, Floarea de foc şi altele.
Co-fondator împreună cu alţi intelectuali legionari de seamă refugiaţi la Paris al primului ziar românesc apărut în Exil, DACIA.
Premiul Rivarol în anul 1950 pentru volumul Precis de decomposition, volum de debut în limba franceză, apărut la editura “Gallimard”, Paris, 1949.
Moare la Paris, în anul 1995, cu bucuria mărturisită a schimbării din 1989.
Emil Cioran (în picioare) şi Corneliu Codreanu
OPERA (sumar):
Copita de măgar, 193(3)?
Pe culmile disperării. Editura “Fundaţia pentru Literatură şi Artă”, Bucureşti, 1934.
Cartea amăgirilor. Bucureşti, 1936.
Schimbarea la faţă a României. Bucureşti, 1936.
Lacrimi şi sfinţi. Tipografia “Olimpul”, 1937.
Amurgul gândurilor (ultima sa carte publicată în limba română). Tipografia “Dacia Traiană”, Sibiu, 1940, 284 pag.
Prefaţă la volumul Codreanu et la Garde de Fer de Paul Guiraud, Paris, 1940 (semnată cu pseudonimul “Legionarii din Paris”).
Precis de decomposition. Editura “Gallimard”, Paris, 1949.
Syllogismes de l’amertume. Editura “Gallimard”, Paris, 1952.
La tentation d’exister. Editura “Gallimard”, Paris, 1956.
Histoire et utopie. Editura “Gallimard”, Paris, 1960. În lb. italiană: Storria e utopia, Editura “Borghese”, Milano, 1969.
La chute dans le temps. Editura “Gallimard”, Paris, 1964.
Le Mauvais Demiurge. Editura “Gallimard”, Paris, 1969.
Valery face a ses idoles. Editura “L’Herme”, Paris, 1970.
De l’inconvenient d’etre né. Editura “Gallimard”, Paris, 1973.
Ecartelement. Editura “Gallimard”, Paris, 1979.
Exercices d’admiration. Editura “Gallimard”, Paris, 1986.
Aveux et anathemes. Editura “Gallimard”, Paris, 1987.
Îndreptar pătimaş. Bucureşti, 1991.