DEMETRIUS LEONTIEŞ
S-a născut la Vama, Bucovina, la 1 septembrie 1917. A urmat liceul Dragoş Vodă din Câmpulung Moldovenesc, iar după absolvirea acestuia urmează Facultatea de Drept la Universitatea din Cernăuţi. A debutat la revista Glasul Muntelui din Câmpulung Moldovenesc (1935- 1936), colaborând apoi la diferite reviste legionare apărute în Bucovina unde se remarcă prin versuri şi diverse note literare pline de acuitate. A condus societatea literară Mihai Eminescu din Câmpulung.
Intrat în Frăţiile de Cruce de timpuriu, Demetrius (Dumitru) Leontieş ia parte intens la luptele tineretului legionar duse în “oraşul de la miază-noapte”, care se mândrea de a fi capitala frumoasei provincii bucovinene, Cernăuţi. Arestarea Căpitanului Mişcării Legionare, Corneliu Z. Codreanu, în primăvara anului 1938, duce la numeroase proteste în ţara cărora li se alătură şi tânărul frate de cruce Demetrius Leontieş, participând la manifestaţiile de condamnare a regimului carlist şi ale practicilor sale abuzive. Este arestat de agenţii Siguranţei în acelaşi an şi rămâne în închisoare până în anul 1940, când este eliberat.
În timpul guvernării legionare, D. Leontieş face parte activă din “Gărzile Încazarmate” (unităţile de elită ale Mişcării Legionare), ca apoi, după lovitura de stat antonesciană, să fie silit împreună cu alţi legionari să se refugieze în Germania, în faţa valului de arestări pornite împotriva cămăşilor verzi. Este internat în lagărul de la Rostock şi apoi în lagărul de la Buchenwald împreună cu ceilalţi camarazi ai săi. După război îşi continuă studiile, şi îşi ia doctoratul în ştiinţele economice.
În exil colaborează intens la numeroase reviste şi ziare legionare. A organizat şi condus “Cercul de Studii Germano-Român” din Vaterstatten, Germania, aducând o contribuţie masivă la cunoaşterea realităţilor crude şi a metodelor inumane puse în practică de regimul comunist din ţară asupra populaţiei. Horia Sima despre D. Leontiaş: “Suferinţa celor de-acasă îi domina existenţa, îl ţinea într-o permanentă încordare şi îi mobiliza toate resursele sufletului pentru lupta eliberării. Dumitru Leontieş era un chinuit. Chinuit de tragedia neamului, ale cărui gemete i se implantau în inimă ca nişte pumnale…”
A murit într-un suspect accident de automobil la 5 August 1976 petrecut pe autostrada Nürnberg-Ingolstadt din Germania împreună cu preotul Vasile Zăpârţan, pe când se întorceau de la Zirndorf unde ajutaseră câţiva români recent refugiaţi din ţară.
München – Demetriu Leontieş la un parastas pentru pomenirea eroilor Moţa şi Marin
Dumitru Leontieş la Majadahonda, aducând salutul legionarilor din Germania
OPERA:
Opreşte timpul! – manuscris al tinereţii 1935-1938 (nepublicat);
Prin mlaştini şi furtuni (versuri), Editura “Dacia”, Rio de Janeiro, Brazilia, 1969;
La răscrucea neamului (poeme), Editura “La Răscruce”, Vaterstatten, Germania, 1974. Prefaţă semnată de Faust Brădescu; ilustraţiile: Ion Mirea şi Ellysei Russo.