NICHIFOR CRAINIC

(ION DOBRE)

 

 

Născut în satul Bulbucata, jud. Vlaşca, la 22 Decembrie 1889. A studiat teologia la Bucureşti şi Viena.

Remarcat de Alexandru Vlahuţă încă dinainte de primul război mondial, Nichifor Crainic s-a impus în câmpul literaturii româneşti ca unul din fruntaşii ei cei mai de seamă. Poet, teolog, doctrinar şi filozof, a condus revista Lamura, a întemeiat publicaţia enciclopedică Cartea Vremii şi a fost Directorul celei mai prestigioase reviste româneşti apărute în perioada interbelică la noi în ţară, Gândirea. Făuritorul curentului gândirist axat intrinsec pe autohtonism, neo-ortodoxism şi naţionalism disciplinat, Nichifor Crainic a fost unul dintre marii dascăli ai neamului nostru, mult apreciat şi respectat de tânăra generaţie legionară drept unul din capii ei spirituali.

În prima parte a creaţiei sale a colaborat cu poezii la diverse publicaţii tradiţionaliste: Ramuri, VII (1912); VIII (1913); IX (1914), Luceafărul, XIII (1914); XIV (1919), Drum Drept, X (1915), Flacăra, V (1915-1916), Dacia (în care publica la 7 Iunie 1920 un studiu de mare importanţă istorică intitulat Solemnitatea de la Sibiu), continuare a articolului omagial despre Alexandru Vlahuţă Cel care nu mai e de la 6 Decembrie 1919, urmat de altfel în suplimentul literar de la 1 Februarie 1920 al revistei România Nouă sub titlul: Câteva amintiri despre Alexandru Vlahuţă. Publică poezii în revistele: Transilvania (1920), Flacăra (1921-1922), Cuget Românesc I (1922), Gândirea I (1921-1922) şi în continuare, după strămutarea acesteia de la Cluj la Bucureşti, când preia conducerea revistei de la Cezar Petrescu. Tot aici, începe să publice articolele programatice care vor defini în viitor orientarea de căpătâi a revistei: Iisus în ţara mea, II (serie nouă, 1922-1923); Politică şi Ortodoxie, III (1923-1924); Parsifal, Cuibul cu barză, Ecouri ale unei polemici, Pacea balcanică şi protectoratul ortodox, IV (1924-1925); Filarmonica, La un concert şi toate celelalte apărute în continuare.

Fost profesor de mistică la Facultatea de Teologie din Chişinău şi la Seminarul Teologic din Bucureşti; laureat al premiului naţional de poezie în anul 1930; fost Secretar General la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare. Directorul ziarului Calendarul apărut la Bucureşti în 25 Ianuarie 1932 (suspendat la 24 Martie 1932 din ordinul guvernului de la conducerea ţării, reapare la 9 Iunie acelaşi an, continuându-şi activitatea până la finele anului 1933, 29-30 Decembrie, când este din nou suspendat pentru poziţia sa manifestă legionară, iar Nichifor Crainic împreună cu mulţi conducători legionari sunt arestaţi şi internaţi la închisoarea Jilava).

A colaborat la diverse ziare şi reviste literare: Revista critică, Ramuri, România Nouă, Sfarmă-Piatră, Buna Vestire, Cuvântul, Spicul şi multe altele.

În 1940 este ales membru al Academiei Române, ocupând fotoliul rămas liber după moartea lui Octavian Goga. În anul 1941 este ministru în guvernul Antonescu, dar iese din guvern când fiica sa, Nina Crainic este arestată pentru activitate legionară.

După invazia comunistă, prof. Nichifor Crainic a fost arestat în 1947, în casa preotului român ortodox Gheorghe Samarghiţan din jud. Sibiu unde se ascunsese din faţa prigoanei comuniste şi după lungi şi istovitoare chinuri la care este supus de torţionarii securităţii comuniste, este condamnat şi întemniţat la închisoarea Aiud în care era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind supus unui regim de inaniţie şi teroare zilnică. Forţat să împărtăşească ideile de reeducare ale criminalului regim de la închisoarea Aiud, Nichifor Crainic este constrâns să colaboreze încă din închisoare la ziarul de propaganda mincinoasă Glasul patriei (care urmarea să inducă în eroare pe refugiaţii şi exilaţii români din Apus despre realităţile noului sistem comunist, încercând să-i atragă în ţară) şi unde multe din articolele semnate sub numele de Nichifor Crainic, nici măcar nu i-au aparţinut, ele fiind întocmite de scribii partidului la adăpostul marelui său nume.

Eliberat din închisoare în anul 1964, slăbit, cu sănătatea zdruncinată şi permanent sub ochiul “vigilent” al autorităţilor securităţii care îl constrâng la colaborare, Nichifor Crainic se stinge din viaţă în anul 1972, fiind condus la locul de veci de un mănunchi de prieteni care au ţinut, cu toată represiunea care îi aştepta din partea autorităţilor comuniste, să cinstească aşa cum se cuvine plecarea din viaţă a acestui mare cărturar şi conducător spiritual.

 

OPERA:

Şesuri natale (versuri). Craiova, 1916.

Zâmbete în lacrimi (versuri). Biblioteca Scriitorilor Români, Nr. 22, Bucureşti, 1916.

Belgia însângerată de Verhaeven (traducere). Bucureşti, 1916.

Icoanele vremii (articole de atitudine). Bucureşti, 1919.

Darurile pământului (poezii). Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1920.

Privelişti fugare (poezii). Bucureşti, 1921.

Rabindranat Tagore – Sadhana, Calea desăvârşirii (traducere). Bucureşti, 1922.

Rainer Maria Rilke (traducere). Bucureşti, 1922.

Povestiri despre bunul Dumnezeu. Bucureşti, 1927.

Ţara de peste veac (poezii). Bucureşti, 1931.

Puncte cardinale în haos. Editura Cugetarea, Bucureşti, 1931.

Mărturisire de credinţă. Bucureşti, 1934.

 

Eseuri:

Rasă şi religiune; Sensul teologic al frumosului; Sensul tradiţiei; Estetica lui Nicolae Iorga.

Ortodoxie şi Etnocraţie. Editura Cugetarea, Bucureşti, 1937.

Prefaţă la Pr. Dostoiewski şi tineretul de Dobra D. Ştefan. Tipografia Fântâna Dorurilor, Bucureşti, 1938.

Nostalgia paradisului. Bucureşti, 1940.

Stat etnocratic. Bucureşti, 194(?)

Iisus. Colecţia Lucrătorului Creştin. Editura Frăţia Ortodoxă, Wiesbaden, 1956.

Îndreptar Ortodox. Colecţia Lucrătorului Creştin. Editura Frăţia Ortodoxă, Wiesbaden, 1957.

În: Poezii din închisori, pag. 181-227. Editura Cuvântul Românesc, 1982, Canada.

Zile albe, zile negre (memorii). Editura Gândirea, Bucureşti, 1991. (O mică paranteză: există numeroase dubii privitoare la autenticitatea multor afirmaţii pe care, se pare, le face Nichifor Crainic în acest volum apărut post-mortem. Cum este de notorietate cunoscut faptul că cei care aveau îndeletnicirea să-l urmărească îndeaproape pe Nichifor Crainic au avut acces la manuscrisul memoriilor sale (cu promisiunea că va fi publicat), se pare că influenţarea, cenzurarea şi sugestionarea au avut un rol primordial în orientarea acestor memorii).

 

Notă: Recuperarea operelor lui Nichifor Crainic după momentul 1989, s-a făcut de multe ori în mod trunchiat. Ca şi în cazul lui Nae Ionescu, retipărirea volumelor s-a făcut după reeditările (cenzurate) din anii 1938-40 sau 1941-44, după ce în prealabil toate pasajele tangente legionarismului au fost eliminate din aceste lucrări. Cunoaşterea adevărată a operei marelui cărturar impune retipărirea volumelor în concordanţă cu prima lor ediţie, fără adausurile sau eliminările de pasaje ulterioare determinate de cenzură.